ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001 & ISO/IEC 27001 certified

IDSI - 5 stagiari de nota 10

2013-06-19


În perioada mai–iunie 2013, toţi cei 5 stagiari care au realizat stagiile de practică în cadrul Institutului de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale au prezentat şi susţinut public tezele de licenţă şi masterat în cadrul universităţilor în care au studiat, pe nota 10.

Încă de la crearea sa, Institutul de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale organizează stagii de practică pentru studenţi şi masteranzi. În anul 2008 în IDSI au activat 5 stagiari, în 2009 – 13, în 2010 şi 2011 câte 23, iar în 2013 – 5 stagiari. Stagiile de practică durează, de obicei, 1-3 luni în care se include practica de producţie (conform programului universitar), dar şi studiul asupra temei de cercetare a studentului/masterandului. Fiecare stagiar are un mentor din partea IDSI, care pe toată durata stagiului îl îndrumă şi-l ajută pe student/masterand în realizarea studiului său în special din perspectiva practică.

În 2013 în IDSI au activat următorii stagiari:
1. Alexandru Petrov, masterat – Academia de Studii Economice din Moldova, Facultatea Business şi Administrare Afacerilor – tema: Sistemul informaţional al firmei - instrument al eficientizării activităţi ei, conducător ştiinţific ASEM - dr.conf.univ. Angela Solcan, conducător din partea IDSI – Anastasia Ştefaniţa
2. Andrei Coliban, licenţăUniversitatea Academiei de Ştiinţe a Moldovei, Facultatea Ştiinţe Exacte, tema: Aplicaţii de vizualizare şi procesare a grafurilor, conducător ştiinţific UAŞM - Lector Sup. Sergiu Corlat, conducător din partea IDSI – Rodica Cujba
3. Dumitriţa Ungureanu, licenţă – Academia de Studii Economice din Moldova, Facultatea Business şi Administrarea Afacerilor, tema: Analiza mediului de marketing a IDSI, conducător ştiinţific ASEM - lector sup. Vasile Golovco, conducător din partea IDSI – Irina Cojocaru
4. Lilian Friptuleac, masterat – Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Jurnalism şi Ştiinţe ale Comunicării – tema: Social Media în Republica Moldova, conducător ştiinţific USM - conf.univ., dr.hab. Victor Moraru, conducător din partea IDSI – dr. Elena Ungureanu
5. Rodica Blănuţă, licenţă – Universitatea de Stat din Moldova, Facultatea Matematică şi Informatică, tema: Proiectarea sistemului informatic pentru “Consiliul Naţional pentru Acreditare şi Atestare”, conducător ştiinţific USM - conf.univ. Andrieş Ion, conducător din partea IDSI – dr. Cuciureanu Gheorghe & Rodica Cujba

Acest rezultat reprezintă un indicator important pentru IDSI, o dovadă a faptului că angajaţii IDSI au aptitudini didactice, iar mediul din institut este unul propice pentru desfăşurarea stagiilor practice.

Stagiarii susţin că experienţa acumulată pe durata stagiilor de practică în cadrul IDSI este una utilă şi amplă, incluzând oportunităţi de dezvoltare a abilităţilor practice. 

La întrebarea „Ce a însemnat pentru Dvs. stagiul de practică în cadrul IDSI?”
    Lilian Friptuleac a răspuns: ,,O provocare ce m-a determinat să realizez un material pentru teza de master pe care nu l-aș fi realizat dacă nu-mi efectuam acest stagiu de practică."

   Alexandru Petrov: „În cadrul IDSI am acumulat o experienţă deosebită de lucru în echipă, cu un nivel organizatoric şi managerial la cel mai înalt nivel, fapt pentru care vreau să aduc sincere mulţumiri Dlui director, Igor Cojocaru, şi întregii echipe IDSI. Organizarea săptămânală a şedinţeler de lucru privind realizarea cercetărilor de către stagiari a format, cu siguranţă, o deprindere de lucru. Stabilirea clară a sarcinilor şi a obiectivelor pentru fiecare săptămână şi în acelaşi timp analiza sarcinilor executate pentru fiecare perioadă, lucrul în echipă asupra sarcinilor commune – toate acestea au condus la o calitate înaltă a sarcinilor, precum şi eficientizarea utilizării timpului pentru executarea lor. Toate aceste tehnici de lucru au determinat rezultatele noastre, care au fost apreciate de către comisiile de evaluare din cadrul universităţilor de unde venim, cu 10 pe linie.”

   Dumitriţa Ungureanu: “Stagiul de practică a însemnat foarte mult pentru mine: mi s-a oferit un loc de studiu unde am putut am putut să mă documentez metodic pentru teză, unde am învăţat cum sa-mi organizez eficient activitatea datorita sistemului de management a proiectelor MANTIS, am învăţat să fiu mai productivă, am avut parte de un conducător foarte receptiv, am învăţat ce înseamnă să pui în practică o parte din teoria studiată la universitate şi că marketingul necesită o abordare diferită în funcţie de activitatea întreprinderii, şi că studierea mediului de marketing al acesteia este foarte importantă atât pentru aprecierea în ansamblu a situaţiei actuale, cât şi pentru luarea unor decizii strategice de viitor. Multumesc, IDSI !"

   Rodica Blănuţă: "Stagiul de practică reprezintă prima etapă în care noi, licenţiaţii, pentru prima oară suntem puşi în situaţii în care trebuie să dăm dovadă de cunoştinţe, capacităţi, perseverenţă. Pentru mine stagiul la IDSI a reprezentat un pas mare, dar sigur, într-o lume nouă. În IDSI am simţit că există un sprijin din partea profesionaliştilor, în cazul meu a fost vorba despre dl Igor Cojocaru, dna Rodica Cujbă şi dl Gheorghe Cuciureanu. Pe lângă posibilitatea de a te dezvolta pe plan profesional, aici şi se oferă şansa să faci cunoştinţă cu oameni noi şi interesanţi. Stagiul de practică la IDSI este unul ce te motivează să tinzi spre mai mult, de aceea vreau sa mulţumesc echipei IDSI pentru susţinere."

Echipa IDSI îi felicită pe cei 5 stagiari pentru rezultatele frumoase înregistrate, urându-le mult succes în continuare!

Category: Noutăţi IDSI Tags: USM, Universitatea ASM, UASM, stagiu de practica, stagiere, masterat, Lilian Friptuleac, Institutul de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale, Igor Cojocaru, IDSI, Elena Ungureanu, ASEM, Anastasia Ştefaniţa, 2012
Last updated:  21-06-2013 10:05:17
Source:  


Academia de Ştiinţe a Moldovei

Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu

Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova

Biblioteca Nationala a Republicii Moldova