ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001 & ISO/IEC 27001 certified

A avut loc prima ședință organizațională pentru a stabili prioritățile în procesul de e-Transformare a guvernării

2011-04-05

Reprezentanții Centrului de Guvernare Electronică (CGE) și managerii ministeriali din domeniul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor (TIC) s-au întrunit joi, 31 martie, la prima ședință organizațională pentru a stabili prioritățile în procesul de e-Transformare a guvernării.

Părțile au discutat despre reducerea obstacolelor administrative și birocratice în vederea creșterii accesului la informațiile și serviciile publice.

Potrivit directoarei executive a CGE, Stela Mocan, rolul managerilor guvernamentali din domeniu TIC este extrem de important pentru succesul inițiativelor de e-Guvernare. Potrivit ei, împreună cu aceștia urmează să fie stabilite standardele pentru aplicarea unui sistem online eficient de comunicare în interiorul executivului și pentru funcționarea paginilor web ale ministerelor și agențiilor guvernamentale. La fel, urmează să fie elaborată o listă acelor mai solicitateservicii publicecare să fie oferite și în format electronic, astfel încât oamenii să le poată accesa direct de pe computer sau telefonul mobil.

Managerii ministeriali din domeniul TIC au accentuat că pentru a asigura funcționalitatea instituțiilor guvernamentale este nevoie de aplicarea unor sisteme electronice care produc efect.Unii dintre aceștia au criticat modul în care se produce în prezent comunicarea interministerială și au accentuat că nu existăo bună funcționare la nivel decizional. Potrivit managerilor, există și mare criză de softuri moderne pentru realizarea politicilor publice.

Expertul britanic în domeniul e-Guvernării, John Suffolk, prezent la întrunire, a menționat că succesul e-Transformării depinde, în primul rând, de comunicarea eficientă între partenerii acestui proces. “Trebuie să alegeți ideile în care credeți, să aveți o claritate în ceea ce faceți și să puneți oamenii față”, a spus Suffolk.

Reprezentanții Centrului de Guvernare Electronică și managerii ministeriali din domeniul TIC se vor întruni lunar pentru discuții.

Sursa: www.egov.md

Category: Noutăţi TIC în Republica Moldova Tags: MTIC, egov.md, e-guvernare, e-dezvoltare, Centrul de e-Guvernare
Last updated:  15-02-2012 09:21:47
Source:  


Academia de Ştiinţe a Moldovei

Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu

Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova

Biblioteca Nationala a Republicii Moldova