ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001 & ISO/IEC 27001 certified

Promovarea inteligenței artificale în activitatea IMM

Accesări: 141  Vizitatori unici: 125

Proiect
Promovarea inteligenței artificale în activitatea IMM

Acronim
BrAIn

Codul proiectului
DRP0200025

Durata
1.01.2024-30.06.2026 (30 luni)

Finanțare
Programul Regiunea Dunării 2021-2027

Parteneri
Pannon Business Network Association (Ungaria) – coordonator
ITC – Innovation Technology Cluster Murska Sobota (Slovenia)
Steinbeis 2i GmbH D (Germania)
Foundation Cluster Information and Communication Technologies (Bulgaria)
Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest (România)
PROUNION (Slovacia)
Business Upper Austria
XR Institute Ltd. (Cehia)
University of Belgrade - School of Electrical Engineering (Serbia)
Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (Moldova)
Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale (Moldova)

Obiectivele proiectului
Obiectivul general al proiectului este de a contribui la creșterea competitivității IMM-urilor din regiunea Dunării, familiarizându-le cu relevanța și potențialul inteligenței artificiale (IA) și echipând angajații acestora pentru procesele de tranziție la i4.0 și adaptându-i în continuare la abordarea i5.0 centrată pe om. Acest obiectiv va fi atins prin valorificarea rezultatelor obținute anterior (ex. DanubeS3Cluster, SmartFactoryHub, Danube Peer Chains, D-Care, D-CareLabs), instruiri, testare prin pilotare și aplicarea soluțiilor inovative de IA în i4.0, după cum este menționat în Cartea albă EUSDR AI. Proiectul își propune, de asemenea, să sprijine dezvoltarea de aplicații bazate pe IA pentru a depăși blocajele lanțului valoric internațional.

Descriere
În ultimele două decenii, economiile țărilor din regiunea Dunării au depus eforturi să se integreze în lanțurile valorice europene – în principal sectorul auto și industria constructoare de mașini – ducând la o reorientare către producția cost-eficientă. Totuși, exodul creierelor, îmbătrânirea, indici demografici în scădere, printre altele, au dus la o creștere constantă a costurilor muncii, micșorând astfel acest avantaj-cheie. Regiunea a fost ulterior afectată de transformarea peisajului industrial și de producție – industria 4.0, automatizarea, digitalizare, criza energetică, colapsul lanțurilor internaționale de aprovizionare, inteligența artificială (IA) - toate au dus la schimbări dramatice în ecosistem. Cu toate acestea, prin gestionarea și exploatarea conștientă ale acestor schimbări de paradigmă, în special în sectoare foarte importante precum industria agroalimentară, sectorul sănătății (și cel de producție) și energia durabilă, proiectul BrAIn poate dezvălui noi oportunități de dezvoltare pentru țările din regiunea Dunării. Această transformare este prevăzută în cadrul mai larg al S3 (Srtategiei de specializare inteligentă) – abordată în Regulamentul CE 2021/1060 drept condiție favorabilă pentru finanțarea inovării (AP1) la nivel teritorial.
Proiectul BrAIn aduce noutate, originalitate și inovație prin inițierea activităților pe subiecte de ultimă oră, precum IA și competențele i4.0/i5.0 în sectoare specifice – agroalimentar, producție și sănătate, în domenii predefinite: energie verde, managementul forței de muncă și lanțul de aprovizionare. BrAIN va implementa zile demo și proiecte pilot locale, toate ducând la transferul practic de cunoștințe la nivel transnațional, funcționând ca un punct de validare pentru strategiile S3 ale zonelor geografice respective.

Rezultate așteptate
Partenerii proiectului vor propune soluții IA concrete pentru a atenua provocările deja identificate în cadrul celor 3 verticale ale lanțurilor valorice din sectorul de producție, industrie agroalimentară și industria sănătății, ținând cont în același timp de sustenabilitatea economică, de mediu și socială. În consecință, parteneriatul va contribui cu rezultate tangibile și durabile la eliminarea decalajelor legate de IA în regiunea Dunării prin pilotarea soluțiilor, care pot contribui la o dezvoltare teritorială mai inovatoare, echilibrată și convergentă.

 


Ultima actualizare:  05-01-2024 10:36:11
Sursa:   IDSI 

Social plugin

Academia de Ştiinţe a Moldovei

Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu

Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova

Biblioteca Nationala a Republicii Moldova