ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001 & ISO/IEC 27001 certified

Banca Mondială va susţine R. Moldova în dezvoltarea sectorului IT

2010-08-11

Prim-ministrul Vlad FILAT a avut astăzi o întrevedere cu managerul Departamentului tehnologii de informare şi comunicare al Băncii Mondiale, Philippe DONGIER.

Philippe DONGIER, aflat în prima sa vizită în Republica Moldova, a fost însoţit de un grup de reprezentanţi ai Băncii Mondiale. La întrevedere a participat ministrul de Stat, Victor BODIU.

În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte ce ţin de asistenţa în implementarea proiectului e-Transformare, promovat de Guvernul Republicii Moldova cu suportul partenerilor de dezvoltare.

Prim-ministrul a menţionat că domeniul dat este unul prioritar pentru Guvernul Republicii Moldova. Vlad FILAT a spus că în ultima perioadă au avut loc mai multe evenimente în contextul realizării iniţiativelor de modernizare şi eficientizare a serviciilor publice. Printre principalele realizări în acest sens Prim-ministrul a menţionat crearea Centrului de e-Guvernare şi semnarea memorandumurilor de înţelegere cu partenerii din alte ţări care vor contribui prin asistenţă tehnică şi metodologică la implementarea acestui program.

„Vom fi incisivi în implementarea strategiei de e-Guvernare”, a declarat Prim-ministrul, menţionînd faptul că Guvernul Republicii Moldova conştientizează importanţa instituirii unei guvernări eficiente, prin prestarea serviciilor bazate pe tehnologii noi.

Vlad FILAT a menţionat în context că, la acest moment, este nevoie de o etapizare a acţiunilor ulterioare prin elaborarea şi realizarea unui Plan de acţiuni concret şi, nu în ultimul rînd, evaluarea capacităţilor de implementare a acestor acţiuni. În acest sens asistenţa oferită de către BM şi alţi parteneri este foarte importantă pentru Republica Moldova.

Philippe DONGIER a remarcat progresul sectorului tehnologiilor informaţionale (IT) în Republica Moldova şi o viziune clară a autorităţilor privind dezvoltarea lui pe viitor. Oficialul a spus că este optimist în ceea ce priveşte colaborarea organizaţiilor internaţionale cu Guvernul Republicii Moldova, menţionînd potenţialul pieţei moldoveneşti de servicii în domeniu IT pentru noi investiţii.

„Moldova avansează rapid în dezvoltarea sectorului IT. Banca Mondială, cît şi alţi parteneri, sîntem dispuşi să ne mobilizăm pentru a vă sprijini în aceste acţiuni”, a precizat Philippe DONGIER.

Prim-ministrul, Vald FILAT s-a arătat convins că acest program ambiţios poate fi realizat cu succes în comun cu partenerii şi prietenii ţării noastre.

Premierul a mai spus că acţiunea e-transformare este privită şi prin prisma reformei administraţiei publice centrale şi locale.

“Pentru noi este foarte importantă experienţa altor ţări la capitolul dat. Totodată, vrem să construim un model al nostru. Sînt la fel de optimist în acest sens şi cred că împreună putem realiza o istorie de succes”, a conchis Vlad FILAT.

Sursa: www.gov.md

Category: Noutăţi IDSI Tags: 4G
Last updated:  15-02-2012 10:53:40
Source:  


Academia de Ştiinţe a Moldovei

Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu

Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova

Biblioteca Nationala a Republicii Moldova