ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001 & ISO/IEC 27001 certified

"EURAXES- Researchers in Motion"- Oportunităţi pentru Republica Moldova

2011-10-24

Începînd cu 1 ianuarie 2012, Republica Moldova va fi inclusă în reţeaua pan-europeană „EURAXESS - Researchers in Motion”. Prin intermediul unui portal specializat, EURAXESS oferă acces la un spectru complet de informaţii şi servicii-suport cercetătorilor europeni şi non-europeni care sunt în căutarea unei oferte de muncă în domeniul cercetării ştiinţifice într-un stat european. La serviciile furnizate de EURAXESS pot apela şi organizaţiile din sfera ştiinţei care sunt în căutare de personal calificat.

EURAXESS reprezintă o iniţiativă cheie privind susţinerea angajamentului Uniunii Europene în eliminarea barierelor din calea mobilităţii cunoştinţelor în interiorul Europei, în scopul fortificării mobilităţii trans-frontaliere a cercetătorilor, studenţilor, personalului ştiinţific şi academic, dar şi în scopul asigurării cercetătorilor cu oportunităţi de muncă în vederea dezvoltării unei cariere ştiinţifice.

În Republica Moldova, în calitate de BHO (Bridgehead Organisation), Coordonator al activităţii Centrelor de Servicii şi Punctelor Locale de Contact EURAXESS, a fost nominalizat Centrul Proiecte Internaţionale din cadrul AŞM. Acestea vor avea misiunea de a ajuta cercetătorii din Republica Moldova şi familiile acestora în planificarea şi organizarea relocării într-o ţară străină, furnizînd asistenţă în toate aspectele ce ţin de mobilitate.

Pentru informaţii cu privire la Reţeaua Europeană EURAXESS, accesaţi portalul Comisiei Europene: http://ec.europa.eu/euraxess/

Sursa: www.international.asm.md

Category: Cercetare în TIC Tags: PC7, ASM
Last updated:  15-02-2012 07:59:28
Source:  


Academia de Ştiinţe a Moldovei

Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu

Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova

Biblioteca Nationala a Republicii Moldova