ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001 & ISO/IEC 27001 certified

MTIC a devenit membru al Alianței pentru Progres în Securitatea Cibernetică

2016-07-20   Accesări: 4147  Vizitatori unici: 2134


La data de 11 iulie curent, Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor a aderat în mod oficial la Alianța pentru Progres în Securitatea Cibernetică (Cybersecurity Alliance for Mutual Progress - CAMP).
Odată cu aderarea la CAMP, Republica Moldova va beneficia de suport consultativ și informațional în scopul prevenirii și diminuării atacurilor cibernetice.

Organizațiile membre ale CAMP vor avea posibilitatea să facă schimb, de asemenea, de programe de formare și informații privind securitatea cibernetică pentru a transforma CAMP într-un organism global dedicat prevenirii amenințărilor cibernetice.

„Ameninţările cibernetice se diversifică vertiginos şi devin din ce în ce mai sofisticate, afectând tot mai mulţi utilizatori şi organizaţii. În acest sens, ca o măsură receptiv eficientă, CAMP va juca un rol crucial în sprijinirea țărilor sale membre, pentru a construi un sistem prin cooperare transfrontalieră”, a menționat viceministrul Științei și TIC din Coreea de Sud Choi Jae, în cadrul ceremoniei de inaugurare a CAMP.

CAMP intenționează să organizeze reuniuni anuale cu membrii săi, pentru a identifica măsuri eficiente, concepte, standarde şi ghiduri de securitate, activităţi de instruire şi conştientizare, implementarea de soluţii tehnice de protejare a infrastructurilor cibernetice în scopul diversificării şi îmbunătăţirii capabilităţilor de investigare şi prevenire a incidentelor de securitate cibernetică.
În prezent, 38 de organizații din întreaga lume sunt membre ale acestei alianțe. Pentru următorii 3 ani secretariatul va fi asigurat de către Agenţia sud-coreeană pentru Internet și Securitate (Korea Internet & Security Agency - KISA).

 

Categoria: Noutăţi TIC în Republica Moldova Cuvinte-cheie: securitatea informaţiei, securitatea cibernetică, MTIC, Coreea de Sud
Ultima actualizare:  20-07-2016 11:20:58
Sursa:   mtic.gov.md

 
0
 

Academia de Ştiinţe a Moldovei

Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu

Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova

Biblioteca Nationala a Republicii Moldova