Glosar al Societăţii Informaţionale

Accesări: 9721 Vizitatori unici: 3802

A B C D E F G H I Î J K L M N O P R S T U V

A

Acces – 1. Operaţie care permite obţinerea conţinutului unei înregistrări fizice sau a unui cuvânt de memorie. 2. Punerea la dispoziţia unui utilizator a unei resurse prin intermediul unei reţele de transport. 3. A avea acces, a intra într-o reţea, într-un program. 4. A obţine o instrucţiune din memorie, pentru a o executa.

Administrator de reţea (engl. network manager) – Specialist însărcinat cu supravegherea permanentă a unei reţele de teleprelucrare şi a tratării incidentelor ce pot surveni în exploatare.

Afaceri electronice v. e-business.

Agenţi inteligenţi – Programe adaptive şi autonome, folosite în vederea creării de produse software care rezolvă anumite sarcini (task-uri) în numele unui anumit utilizator, bazându-se pe instrucţiuni explicite sau implicite din partea acestuia. Agenţii inteligenţi pot îmbunătăţi interacţiunea cu calculatorul prin: ascunderea complexităţii task-urilor dificile; realizarea de task-uri (acţiuni) laborioase; conducerea unor tranzacţii în numele utilizatorului; pregătire şi învăţare; oferirea de ajutor unor anumiţi utilizatori în vederea colaborării acestora; monitorizarea de evenimente şi proceduri diverse. Sarcinile pe care le poate realiza sau aplicaţiile pe care le poate asista un agent sunt virtual nelimitate: filtrarea/selectarea informaţiei; regăsirea informaţiei; gestiunea corespondenţei; planificarea întâlnirilor; selectarea cărţilor, spectacolelor, muzicii.

Arhivare electronică - Procesul operaţional de conversie a unei arhive din format fizic în format electronic şi implementarea acesteia într-un sistem care să asigure calităţile operaţionale şi de securitate ale unei arhive electronice.

Arhivă electronică – Totalitatea materialelor, a documentelor şi a datelor în format electronic stocate la nivelul organizaţiei, conform unor proceduri stabilite şi cu acces restricţionat în funcţie de fiecare tip de document.

B

↑

Bancă de date (engl. data bank) – Ansamblu de informaţii direct exploatabil, în general structurat în baze de date şi acoperind un anumit domeniu de cunoştinţe.

Bază de date (engl. data base) – Grupare într-un ansamblu structurat a datelor dintr-unul sau mai multe domenii de aplicaţie, în scopul de a le face accesibile în permanenţă prin ansamblul de programe-utilizator.

Bibliotecă electronică (engl. digital library) – v. e-bibliotecă.

Bani electronici – v. e-money.

Business electronic – v. e-business.

C

↑

Carte electronică (e-book) – v. e-carte.

Chat – Mod de comunicare în scris şi, de regulă, în direct, a mai multor utilizatori de calculatoare conectate într-o reţea.

Circulaţie electronică a documentelor – Totalitatea proceselor de creare, prelucrare, expediere, transmitere, primire, păstrare, modificare şi/sau nimicire a documentelor electronice, cu utilizarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii.

Cloud computing – Concept modern în domeniul computerelor şi informaticii, reprezentând un ansamblu distribuit de servicii de calcul, aplicaţii, acces la informaţii şi stocare de date, fără ca utilizatorul să aibă nevoie să cunoască amplasarea şi configuraţia fizică a sistemelor care furnizează aceste servicii. Pentru cloud computing încă nu există un nume românesc încetăţenit. Expresia cloud computing derivă dintr-o reprezentare grafică simbolică a Internetului des întâlnită în formă de nor („the cloud”), folosită atunci când detaliile tehnice ale Internetului pot fi ignorate.

Comerţ electronic – v. e-commerce.

Comunicare comercială – Orice formă de comunicare destinată să promoveze, direct sau indirect, produsele, serviciile, imaginea, numele ori denumirea, firma sau emblema unui comerciant ori membru al unei profesii reglementate; nu constituie prin ele însele comunicări comerciale următoarele: informaţiile care permit accesul direct la activitatea unei persoane fizice sau juridice, în special pe nume de domeniu sau o adresă de poştă electronică, comunicările legate de produsele, serviciile, imaginea, numele ori mărcile unei persoane fizice sau juridice, efectuate de un terţ independent faţă de persoana în cauză, mai ales atunci când sunt realizate cu titlu gratuit.

Comunicare electronică – v. e-comunicare.

Comunitate virtuală (engl. virtual community) – Grup de oameni plasaţi în locuri diferite, care comunică prin Internet, în diverse forme: grupuri de mail (mailing lists), fiind cea mai simplă formă de comunitate virtuală; grupuri de ştiri (Newsgroups): se constituie prin folosirea unui serviciu disponibil în Internet, denumit şi Usenet; „Camere” de discuţii (Chat Rooms): grupuri de discuţii live (în timp real), care reprezintă cea mai rapidă formă de contactare a altor persoane prin Internet. Se poate face apel la numeroasele chaturi găzduite pe site-uri Web ca AOL (America On Line) sau Yahoo!, se pot folosi produse freeware (de ex., Skype), dar există şi posibilitatea creării unui chat asociat propriului site Web, folosind diverse instrumente disponibile (de ex., Free Java Chat Room); grupuri de discuţii bazate pe Web (Forum): grupuri legate de un anumit site Web, care tind să devină un standard pentru comunităţile virtuale bazate pe site-uri.

Content Management (managementul de conţinut) – Sistem de gestiune a conţinutului bazat pe tehnologie web (web content management). Un aspect critic al managementului de conţinut este abilitatea de a gestiona versiuni multiple ale unui fişier cu toate modificările în timp, ce au intervenit asupra respectivului fişier. Aceste versiuni pot fi restaurate în funcţie de necesităţi. Alt aspect important este crearea conţinutului şi revizuirea acestuia. În cazul în care în sistem ţinem prezentări sau documente ce trebuie să treacă prin revizuiri succesive, politica de publicare a variantei finale a documentului este importarea şi crearea de documente şi material multimedia;

• identificarea utilizatorilor-cheie şi a rolurilor acestora;
• abilitatea de a atribui roluri şi responsabilităţi pe categorii/tipuri diferite de conţinut;
• definirea de task-uri activate de anumite acţiuni astfel încât administratorii unor tipuri de conţinut să primească mesaje dacă se intervine asupra conţinutului;
• abilitatea de a urmări şi de a gestiona versiuni multiple ale unei singure instanţe (o singură instanţă de conţinut);
• abilitatea de a publica conţinutul într-un repozitoriu care permite accesul la conţinut. Repozitoriul are funcţii avansate de căutare şi întoarcere a rezultatelor.

Criminalitate cibernetică (engl. cybercrime, netcrime) – Criminalitatea informatică care se referă la orice infracţiune prin intermediul reţelelor moderne de telecomunicaţii, cum ar fi Internetul (camere de chat, e-mailuri, grupuri) şi al telefoanelor mobile (SMS/MMS). Astfel de crime pot ameninţa securitatea unei naţiuni şi a persoanei – acestea se referă la încălcarea drepturilor de autor, pornografia infantilă, manipularea psihologică, interceptarea informaţiilor confidenţiale, spionaj, furturi financiare etc.

Cultură electronică – v. e-cultură.

Cyber – Element care indică locul nonfizic, nematerial, virtual, unde computerele şi comunicaţiile se întâlnesc şi comunică. Este vorba de mediul digital unde informaţia este prezentată printr-un şir de simboluri binare 0 şi 1, numiţi biţi sau digiţi.

Cybermarketing – Activităţi aflate la intersecţia a trei domenii: marketing, economie şi tehnologie, referitoare la procesul de creare şi menţinere a relaţiei cu clientul prin activităţi online de facilitare a schimbului de idei, produse şi servicii în scopul satisfacerii nevoilor ambelor părţi. Specialiştii sunt de părere că cybermarketingul trebuie privit ca o politică de informare online sau ca un marketing online centrat pe consumator.

D

↑

Data mining – (Mineritul datelor) Torturarea datelor până când acestea se confesează. Există o diferenţă în înţelegerea termenilor descoperirea de cunoştinţe (Knowledge Discovery) şi data mining. Descoperirea informaţiei în baza de date este un proces de identificare a unor modele/şabloane de date valide, inovatoare, folositoare si, în ultima măsură, de înţeles.

Dată(e) – fapt, noţiune sau instrucţiune reprezentată într-o formă convenţională adecvată comunicării, interpretării sau prelucrării de către om sau mijloace automate.

Document – Fişier ce conţine date de origini diferite, dar văzut de utilizator ca un document unic.

Document Management (managementul documentelor)(engl. electronic document management, EDM) – Sisteme tehnologice cu ajutorul cărora se creează, stochează, organizează, transmit, vizualizează, manipulează, editează şi eventual se folosesc documentele pentru a servi intereselor unei organizaţii.

Document Management Systems (DMS) – Sisteme de gestiune a documentelor, reprezentând un set de programe folosite pentru a urmări şi a stoca documente electronice şi/sau imagini. Sistemul este de tip Content Management, face adesea parte din sisteme de tip Enterprise Content Management şi este integrat cu alte sisteme informatice. Sistemele de Document management oferă facilităţi de stocare, versionare, metadate, securitate avansată, indexare, căutare şi afişare de documente.

document electronic– v. e-document.

democraţie electronică – v. e-democraţie.

E

↑

e-administrare – v. e-administration.

e-administration – Componentă a Governmente la nivel local – primăria, prefectura, consiliul local, ce gestionează resursele locale, taxele şi impozitele, deciziile şi alte informaţii pentru transparentizarea şi debirocratizarea instalaţiilor locale în slujba cetăţeanului contribuabil (e-cetăţeanului).

e-banking (internet banking, online banking) – Tranzacţii bancare pentru orice utilizator, cu un calculator personal şi un browser, prin care se poate conecta la site-ul său bancar pentru a efectua oricare dintre funcţiile bancare virtuale.

e-bibliotecă – Bibliotecă virtuală care este alcătuită din colecţii de date electronice aflate în biblioteci electronice interconectate prin intermediul unei reţele de calculatoare ca Internetul, şi accesibilă de la distanţă.

e-business – Afaceri electronice sau tranzacţiile de afaceri bazate utilizarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii în scopul asigurării interacţiunii optimale între partenerii de afaceri şi creării unui lanţ integrat de valoare adăugată. Businessul electronic include vânzări, marketing, analiza financiară, achitări, recrutare, suportul consumatorilor şi menţinerea relaţiilor de parteneriat. Tipuri de relaţii:

– business-angajat – Sistem corporativ de business electronic, care permite organizarea şi administrarea interacţiunilor şi relaţiilor dintre personal, unităţile şi structurile companiei în scopul desfăşurării în comun a activităţilor de afaceri;

– business-business – Componentă a businessului electronic ce include tranzacţii de cumpărare-vânzare a produselor, mărfurilor şi serviciilor între companii, care se realizează cu ajutorul mijloacelor electronice de comunicare, în special cu ajutorul Internetului;

– business-consumator – Componentă a businessului electronic ce include tranzacţii de cumpărare-vânzare a produselor, mărfurilor şi serviciilor între companii şi consumatorii individuali finali, care se realizează cu ajutorul mijloacelor electronice de comunicare, în special cu ajutorul Internetului;

– business-Guvern – Componentă a businessului electronic, în care în calitate de parteneri de afaceri participă agenţi economici, pe de o parte, şi instituţiile de stat, pe de altă parte.

– consumator-consumator – Componentă a comerţului electronic în care actorii principali sunt înşişi consumatorii, care interacţionează între ei, în scopul distribuirii unui produs, fără ca întreprinderea producătoare să fie implicată.

e-carte – Carte electronică reprezentând un fişier informatic, un software încadrat într-un format specific unei cărţi. Cartea electronică poate fi citită cu un PC obişnuit, de birou sau laptop, pe un PC de buzunar (Pocket PC), pe un PC de mână (Handheld PC) sau pe un aparat dedicat special cărţii electronice. Aceste echipamente (hardware) nu sunt cărţi electronice. Ele sunt numai gazde pentru cărţile electronice.

e-cetăţean – Cetăţean al societăţii informaţionale şi al societăţii bazate pe cunoaştere, implicat direct, concret şi constructiv în toate domeniile vieţii politice, sociale, culturale, cetăţeneşti şi morale.

e-commerce – Activitatea de cumpărare sau vânzare prin intermediul transmiterii de date la distanţă, activitate specifică politicii expansive a marketingului companiilor comerciale. Prin intermediul Internetului se dezvoltă o relaţie de servicii şi schimb de mărfuri între ofertant şi viitorul cumpărător. În anii 1990 compania IBM, printr-o campanie publicitară corespunzătoare, a făcut popular şi termenul echivalent Electronic Business. Un termen înrudit este e-Trade (e-trading), care se referă la tranzacţiile bursiere electronice. Cu timpul, semnificaţia termenului s-a extins la cea executare a lucrărilor sau prestare a serviciilor, efectuată cu utilizarea comunicărilor electronice şi/sau a contractelor electronice.

e-comunicare – Informaţie în formă electronică, ce nu constituie document electronic, expediată, recepţionată şi stocată cu ajutorul mijloacelor electronice.

Economie bazată pe cunoaştere (engl. Knowledge Economy) – Economie care a depăşit pragul de dezvoltare dincolo de care cunoaşterea reprezintă resursa-cheie. Exista mulţi factori care au ca urmare acest lucru, cei mai importanţi fiind: progresul înregistrat în IT&C, creşterea vitezei de dezvoltare a noilor tehnologii, competiţia la nivel global, liberalizarea pieţelor, schimbarea continuă a cererii determinată de creşterea ponderii persoanelor cu venituri medii şi mari (care dezvoltă o cerere sofisticată, de produse de bună calitate), creşterea importanţei calităţii vieţii.

economie electronică – v. e-economie.

e-cultură – Utilizarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii (TIC) tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii (TIC) în scopul asigurării accesului liber la informaţie, stimulării respectului pentru identitatea culturală, diversitatea culturală şi lingvistică, tradiţii şi religii, susţinerii dialogului între culturi şi civilizaţii, precum şi conservarea şi prezervarea moştenirii culturale.

e-democraţie – Activitatea şi interacţiunea e-cetăţenilor, instituţiilor publice şi organizaţiilor politice prin intermediul tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii.

e-document – Informaţia în formă electronică, creată, structurată, prelucrată, păstrată şi transmisă cu ajutorul computerului, al altor dispozitive electronice sau mijloace tehnice şi de program, semnată cu semnătură digitală.

educaţie electronică – v. e-educaţie.

e-economie – Practicarea marketingului, vânzării sau furnizării bunurilor şi serviciilor prin intermediul mijloacelor electronice.

e-educaţie – Utilizarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii în scopul eficientizării procesului de predare-învăţare şi dezvoltării aptitudinilor de autoinstruire pe întreg parcursul vieţii.

e-gov – v. e-goverment, e-guvernare.

e-government – Elementul-cheie al conceptului de guvernare electronică este îmbunătăţirea relaţiei şi fluidizarea schimbului de informaţii destinate sectorului public, pe de o parte, şi cetăţeni şi mediul de afaceri, pe de altă parte. Guvernarea electronică înseamnă oferirea de servicii publice în format electronic pentru cetăţeni şi mediul de afaceri, o alternativă mai eficientă şi mai ieftină, care ar permite guvernului să fie mai aproape de cetăţeni şi să-şi adapteze serviciile conform cerinţelor acestora. Guvernarea electronică este una din manifestările importante ale societăţii informaţionale, deoarece implică instituţii ale statului, organizaţii publice şi private şi, mai ales, cetăţeanul, pe care îl transformă în e-cetăţean. Componentele guvernării electronice:
- Interacţiunea dintre Guvern şi cetăţean (G2C);
- Interacţiunea dintre Guvern şi mediul de afaceri (business) (G2B);
- Interacţiunea dintre Guvern şi funcţionarii publici (G2E);
- Interacţiunea dintre instituţii guvernamentale (G2G).

Componenta G2C guvern-cetăţean presupune modernizarea generalizată a serviciilor publice, care trebuie să se concentreze pe necesităţile cetăţenilor. Pentru a fi cu adevărat eficiente, serviciile publice trebuie să fie disponibile 24 ore din 24, şapte zile pe săptămână din şapte. Cetăţenii vor putea interacţiona cu Guvernul de acasă, de la serviciu sau chiar în timpul deplasărilor lor. Furnizarea serviciilor guvernamentale se face pe mai multe canale, atât în mod tradiţional, cât şi prin mijloace electronice, pentru a permite cetăţenilor să opteze între acestea. Serviciile oferite cetăţenilor sub eticheta de e-government G2C sunt, în principal, de trei tipuri, după funcţiile oferite:
   • servicii de informare ce permit regăsirea de informaţii sortate şi clasificate la cerere, care, la rândul lor, pot fi:
- pentru viaţa zilnică – informaţii despre muncă, protecţie socială, locuinţe, educaţie, sănătate, cultură, transport, mediu etc.;
- pentru teleadministrare – lista serviciilor publice, ghid de proceduri administrative, registre şi baze de date publice;
- pentru participare la viaţa politică – legi, documente parlamentare, programe politice, consultare de documente.
   • servicii de comunicare interactivă ce permit interacţiunea cu indivizi sau grupuri de persoane (de exemplu, e-mail, liste de discuţii etc.), care la rândul lor pot fi:
- pentru viaţa zilnică – discuţii, răspunsuri la întrebări privind munca, protecţia socială, locuinţele etc.,
- pentru teleadministrare – contacte prin e-mail cu funcţionarii publici,
- pentru participare la viaţa politică – discuţii pe teme politice, contacte prin e-mail cu oamenii politici.
   • servicii tranzacţionale ce permit transmiterea de către cetăţeni a unor formulare (administrative, de vot) şi/sau achiziţia de produse şi servicii on-line, care la rândul lor pot fi:
- pentru viaţa zilnică – rezervare de tichete la diverse acţiuni, înscrieri la cursuri;
- pentru teleadministrare – completarea şi prezentarea de formulare electronice (de exemplu, declaraţii fiscale);
- pentru participarea la viaţa politică – referendum, alegeri, exprimarea de opinii.
   Serviciile tranzacţionale sunt considerate ca cele mai reprezentative în viitor pentru e-government, atâta timp cât completarea şi prezentarea de formulare de către populaţie va continua să aibă un rol preponderent în relaţia sa cu administraţia publică. Realizarea acestor servicii, deschise către cetăţean şi mediul de afaceri, necesită însă investiţii importante, mai ales ceea ce numim frecvent reingineria proceselor administrative (rehingineering) şi o nouă cultură a funcţionarului public.

   Componenta G2G presupune comunicarea prin mijloace electronice între instituţiile publice. Această comunicare este, de cele mai multe ori, nedetectabilă de către cetăţean şi presupune schimbul de date la diferite niveluri de securitate între sistemele informatice ale celor două instituţii. Comunicarea între instituţiile publice are loc datorită faptului că rezolvarea unor probleme presupune soluţii complexe, care necesită prelucrarea unor date deţinute de către instituţii diferite. Astfel, tehnologia informaţiei trebuie să servească la unificarea logică a structurilor organizaţiilor guvernamentale. Aceasta implică dezvoltarea şi publicarea unui plan de e-government cuprinzător, care să adopte standarde Internet deschise. În acelaşi timp, trebuie să fie definită o strategie de implementare, care trebuie să fie susţinută într-o abordare de sus în jos, de la miniştri şi de la nivelul de vârf al conducerii până la funcţionarii publici. Marea problemă care apare în implementarea unor soluţii G2G este nu atât integrarea tehnologică, cât cea a managementului proceselor, întrucât acesta presupune să-i determini pe oameni, şi nu computere, să lucreze împreună.

   Componenta G2E – Guvernul îşi va putea îmbunătăţi eficienţa managementului intern, va putea reduce costurile administrative şi va putea determina apariţia unei noi culturi „e-government” prin utilizarea mijloacelor electronice în comunicarea şi tranzacţiile pe care le are cu angajaţii săi, funcţionarii publici. Aplicaţiile care pot fi folosite pentru managementul acestor relaţii sunt:
   • aplicaţii care uşurează îndeplinirea unor responsabilităţi de serviciu. În această categorie intră, de exemplu, folosirea de către angajaţii unei primării a bazelor de date cu hotărâri şi decizii, mai ales în domeniul retrocedărilor imobiliare. Astfel se reduc eventualele pierderi de timp generate de deplasarea fizică la alt departament şi căutarea în arhive fizice. În acest mod, atât limitările de spaţiu (aglomerarea unor persoane care caută diverse informaţii), cât şi cele de timp (pierderile determinate de deplasare etc.) sunt eliminate.
   • aplicaţii pentru managementul situaţiei de salariat a angajatului guvernamental. În acest caz, salariatul poate să îşi acceseze fişa personală, poate modifica informaţiile pe măsură ce ele se schimbă, poate să ceară concediu în anumite perioade, astfel distribuindu-se echilibrat cererile de concediu, sau poate să completeze numărul de ore lucrate suplimentar peste program etc.

  Componenta G2B – Relaţiile dintre guvern şi mediul de afaceri sunt unele dintre cele mai disputate relaţii din sfera guvernării electronice. Principala cauză a acestei atenţii speciale este, pe de o parte, faptul că firmele private reprezintă motorul creşterii economice a unei ţări, iar serviciile furnizate de stat pe Internet în favoarea acestui sector ar trebui să fie pe măsura importanţei sale. Pe de altă parte, achiziţiile guvernamentale şi licitaţiile de tot felul se mută din ce în ce mai mult pe Internet, acest lucru însemnând mai multă transparenţă şi costuri mai scăzute, bineînţeles dacă aceste avantaje sunt dorite de guvern. Există două mari tipuri de aplicaţii G2B:
   • sistemele de achiziţii publice realizate prin Internet. În esenţă, aceste sisteme aduc cu sine multiple avantaje, legate, în primul rând, de transparentizarea procesului de ofertare şi acceptare a ofertelor şi reducerea costurilor generale implicate.
   • serviciile oferite de stat sectorului privat prin Internet. Dintre toate aceste aplicaţii, cele mai utile sunt cele care presupun economisirea de timp şi bani, atât pentru guvern, cât şi pentru companii, adică efectuarea unor servicii precum înmatricularea unei societăţi comerciale, plata taxelor, completarea unor cereri şi adeverinţe doar pe Internet.

e-health (v. e-sănătate; e-medicină) – Sfera serviciilor ce înglobează medicina/serviciile referitoare la sănătatea publică şi tehnologia informaţiei: fişe medicale electronice, telemedicina, baze de date conţinând informaţii din cercetarea şi practica în medicină.

e-incluziune – Acţiunile care trebuie întreprinse pentru crearea unei societăţi informaţionale incluzive, adică o societate informaţională pentru toţi. Scopul este acela de a permite fiecărei persoane, care doreşte acest lucru, să participe la societatea informaţională, în ciuda unei situaţii personale sau sociale defavorizate. e-incluziunea este necesară din motive de dreptate socială, pentru a asigura echitatea în cadrul societăţii bazate pe cunoaştere. Este necesară, în egală măsură, din motive economice, pentru a utiliza pe deplin potenţialul prezentat de societatea informaţională pentru creşterea productivităţii şi reducerea costurilor antrenate de excluziunea socială şi economică. În ultimul rând, o societate informaţională incluzivă prezintă numeroase oportunităţi de piaţă pentru sectorul TIC.

e-Instruire – v. e-educaţie.

e-learning – Activităţi educaţionale şi de instruire asistate pe calculator. În cadrul acestui proces, e-contribuţia poate varia de la caz la caz, obiectivul fiind compensarea absenţei fizice a profesorilor prin oferirea de facilităţi multimedia de învăţare interactivă.

Electronic – Virtual, digital, online.

e-mail (engl. electronic mail) – v. poşta electronică.

e-money – Monedă electronică (de asemenea, cunoscut sub numele de e-valută, e-bani, cash electronic, bani digitali, numerar digital, monedă digitală, monedă cibernetică), reprezentând valori băneşti păstrate şi rulate cu ajutorul echipamentelor electronice şi a produselor program. În prezent se utilizează două variante ale banilor electronici: pungile electronice în baza card-urilor cu microprocesor şi banii electronici de reţea.

e-procurement – Achiziţii în sistem electronic/digital.

e-revoluţie – Noile tehnologii sau sisteme informatice dezvoltate în lume care au adus la schimbări deosebite prin intermediul Internetului.

e-sănătate – Utilizarea tehnologiilor informaţionale şi de comunicaţii în scopul eficientizării şi umanizării serviciilor medicale şi de sănătate publică, lichidării inegalităţii în accesul la serviciile medicale, promovării unui mod sănătos de viaţă şi creşterea responsabilităţii fiecărui cetăţean pentru propria sănătate, asigurării accesului liber la informaţiile cu caracter medical de interes public.

e-servicii – Servicii publice oferite cetăţenilor de către autorităţi prin intermediul mijloacelor electronice. Acestea sunt contra plată sau gratuite şi pot fi comandate la distanţă, rapid, simplu şi comod.
Exemple:
• Solicitarea şi eliberarea certificatelor;
• Înscrierea la instituţiile de învăţământ;
• Declaraţii la poliţie;
• Alerte prin sms;
• Servicii de căutare a locurilor de muncă;
• Programări la medic;
• Contribuţii de asigurare socială;
• Aplicare pentru obţinerea documentelor personale (paşapoarte, acte de identitate, permise de conducere);
• Înregistrarea automobilelor;
• Aplicare pentru autorizaţii de construcţie;
• Acces la bibliotecile publice;
• Solicitarea şi eliberarea certificatelor de stare civilă;
• Anunţarea schimbării de domiciliu;
• Completare de declaraţii şi notificări;
• Solicitare de autorizaţii;
• Înregistrarea întreprinderilor;
• Plata contribuţiilor de asigurare socială a angajaţilor;
• Transmiterea de date către oficiile de statistică;
• Achiziţii publice etc.

e-trading – Comerţ electronic, o metodă de achiziţionare a titlurilor de valoare (cum ar fi stocurile şi obligaţiunile), de schimb valutar sau instrumente financiare derivate electronic. Tehnologia informaţiei este utilizată pentru a aduce împreună cumpărători şi vânzători prin intermediul platformei de tranzacţionare electronice şi reţele pentru a crea locuri virtuale, de piaţă.

e-transformare – Program strategic de modernizare tehnologică a guvernării într-un stat, de exemplu, Programul strategic de modernizare tehnologică a guvernării în Republica Moldova (2011-2020).

F

↑

Fluxuri de documente (workflow) – Sunt caracteristice sistemelor de gestiune a documentelor (DMS), reprezintă o bună metodă de urmărire a proceselor operaţionale, a proceselor de business. Pe scurt, dacă avem un sistem de urmărire a proceselor bazat pe documente interne, acesta poate fi înlocuit cu unul sau mai multe fluxuri de documente electronice, implementate în sistem. În orice moment se poate verifica starea unui flux de documente, etapa curentă, persoanele care au accesat fluxul şi datele completate în cadrul acestuia. Pe baza acestor date se pot genera diferite alerte şi rapoarte. Alertele şi acţiunile automate se generează pe baza unor valori predefinite în sistem, în urma cărora se vor realiza nişte instrucţiuni. Rapoartele vor fi generate în funcţie de datele completate, periodic sau la cerere. Există 3 tipuri de fluxuri de documente: fluxuri manuale în cadrul cărora utilizatorul decide în ce pas trimite documentul mai departe; fluxuri bazate pe reguli, care permit unui administrator crearea de reguli care să direcţioneze documentul mai departe pe flux; fluxuri dinamice, care permit schimbarea fluxului documentului în funcţie de datele completate sau de metadate.

G

↑

Guvernare electronică – v. e-gov.

H

↑

Hypermedia – Extensie a conceptului de hypertext în ceea ce priveşte sunetul şi imaginea fixă sau animată.

Hypertext – Software ce permite stocarea şi explorarea unor ansambluri de texte, prin intermediul unui graf de legături între elementele textuale. Hypertextul admite o lectură nelineară, desemnarea unui cuvânt permiţând ajungerea la definiţia sa, paragrafele care îl conţin, referinţe la alte texte şi, pe deasupra, memorarea tuturor asociaţiilor de idei.

I

↑

Indexare – Operaţia prin care documentelor le sunt atribuite un set de date de identificare unic. În general, aceste date sunt introduse de operatori sau sunt preluate din baza de date şi reprezintă criterii de clasificare a documentelor. Indexarea este o operaţiune realizată pentru a simplifica operaţiunea de căutare şi vizualizare a datelor.

Industria software – Afaceri pentru dezvoltarea, întreţinerea şi publicarea de software care folosesc orice model de afaceri. Industria include, de asemenea, servicii de formare, documentare şi consultanţă.

Informaţie (digitală) – conţinut (digital) care poate lua forma de text (documente), fişiere multimedia (audio şi/sau video) sau orice alt tip de fişiere care au un ciclu de viaţă ce trebuie gestionat.

Informaţii destinate sectorului public (engl. Public sector information - PSI) – Sectorul informaţiilor publice este cea mai mare sursă unică de informaţii din Europa. Acesta este produs şi colectat de către organismele publice şi include hărţi digitale, meteorologice, juridice, financiare, economice etc. Cele mai multe dintre aceste date brute ar putea fi reutilizate sau integrate în noi produse şi servicii, pe care le folosesc de zi cu zi, cum ar fi sistemele de navigaţie auto, previziunile meteorologice, serviciile financiare şi de asigurări.

Integrabilitate – Capacitatea sistemelor de document management de a face parte din alte aplicaţii şi de a funcţiona în cadrul acestora ca un modul, astfel încât utilizatorii să aibă percepţia unui sistem unitar. Aceştia pot vizualiza documente direct din repozitoriul sistemului de document management, pot face schimbări, salva ca şi nouă versiune fără a părăsi aplicaţia folosită şi a o deschide pe cea de DMS. Integrarea sistemelor este disponibilă în general pentru suite de tip „office”, „e-mail” şi „colaborativ”. Se face folosind standarde deschise de genul ODMA, LDAP, WebDAV si SOAP pentru a permite integrarea ulterioară cu alte aplicaţii.

Inteligenţă ambientală – v. Mediu înconjurător inteligent.

Internet – Reţeaua globală compusă din milioane de reţele de calculatoare interconectate.

Internet-shopping (online-shopping; eShop; webshop) – Formă de comerţ electronic, prin care consumatorii cumpără direct bunuri sau servicii de la un vânzător pe Internet, fără un serviciu intermediar, prin intermediul unui magazin on-line (e-magazin, internet magazin, magazin virtual). Procesul se numeşte business-consumator. Atunci când cumpără o afacere de la un alt business este numit business-business.

ISP (Internet Service Provider) – Furnizor de servicii Internet.

Interoperabilitate – Proprietatea unui produs sau sistem din diverse organizaţii de a lucra împreună (inter-opera) cu alte produse sau sisteme ale altor organizaţii, fără acces restricţionat sau punerea în aplicare.

Infrastructura societăţii informaţionale – Totalitatea mijloacelor de comutaţie şi de dirijare a fluxurilor informaţionale, liniile de comunicaţii, reţelele şi canalele de transport date, echipamentele de calcul (hardware) şi produsele program (software).

INTERNET (International Network) – Reţea internaţională de calculatoare (peste 80 de ţări), formată prin interconectarea reţelelor locale (Local Area Network – LAN) şi globale (Wide Area Network – WAN) independente (particulare, comerciale, academice sau guvernamentale), destinată să faciliteze schimbul de date şi de informaţii în diverse domenii (al poştei electronice etc.).

Î

↑

Învăţământ la distanţă – v. Teleeducaţie; e-Educaţie; e-Learning; e-Instruire.

J

↑

Joncţiune – Realizare fizică a unei interfeţe.

K

↑

Knowledge Management – v. Managementul cunoaşterii.

Knowledge Society – v. Societatea cunoaşterii.

L

↑

Link – Parte a unei structuri informatice care permite exprimarea unei relaţii de ordine între două sau mai multe elemente informatice.

M

↑

Muncitorii cunoaşterii – Specialişti, minoritate a forţei de muncă, dar clasă dominantă în societatea cunoaşterii, prin caracteristici, poziţie socială, valori şi aşteptări, care diferă fundamental de orice alt grup istoric.

Mediu înconjurător inteligent (sau inteligenţă ambientală) – Concept elaborat şi propus de Grupul consultativ pentru tehnologia informaţiei (ISTAG – IST Advisory Group) al Comisiei Europene, constând în patru scenarii posibile pentru realizarea mediului înconjurător inteligent pentru activitatea omului în orice spaţiu de muncă, domiciliu sau spaţiu social s-ar găsi.

Managementul documentelor – v. Document management.

Managementul cunoaşterii (engl. Knowledge Management) – Sistem integrat de cunoaştere şi de management al organizaţiei pentru utilizarea eficientă a cunoştinţelor.

Metadate – Date stocate pentru fiecare document în parte. Acestea pot fi, de exemplu, data la care documentul a fost introdus în sistem şi utilizatorul care a realizat această operaţiune. Sistemul poate, de asemenea, să extragă date din documente în diferite moduri: OCR (recunoaştere optică a caracterelor), ICR (recunoaştere inteligentă a caracterelor), BCR (recunoaştere coduri de bare), patch code (coduri de separare), batch code (coduri de lot documente), legătura cu baza de date externă, extragere text din documente electronice. Extragerea de metadate (a întregului text disponibil în documente) favorizează modalitatea de căutare fulltext. Textul extras din document poate fi stocat ca şi metadată sau stocat împreună cu imaginea, sau separat, ca resursă folosibilă în timpul căutării într-o colecţie de documente.

Mijloace electronice – Computer şi/sau alte echipamente tehnice şi reţele de telecomunicaţii, destinate pentru prelucrarea, stocarea şi schimbul de informaţii în formă electronică.

N

↑

Nanoelectronică – Suport fizic pentru procesarea informaţiei, dar şi pentru multe alte funcţii, nu numai ale societăţii cunoaşterii, dar şi ale societăţii informaţionale.

Nanotehnologii – Termen colectiv pentru dezvoltările tehnologice la scară nanometrică. În sens larg, nanotehnologia reprezintă orice tehnologie al cărei rezultat finit e de ordin nanometric: particule fine, sinteză chimică, microlitografie avansată ş.a.m.d. Într-un sens restrâns, nanotehnologia reprezintă orice tehnologie ce se bazează pe abilitatea de a construi structuri complexe respectând specificaţii la nivel atomic folosindu-se de sinteza mecanică. Structurile nanometrice nu numai că sunt foarte mici, ajungându-se chiar până la scara atomică, dar ele posedă unele proprietăţi total deosebite şi neaşteptate, în comparaţie cu aceeaşi substanţă luată la nivel macroscopic.

Noua economie – Economia bazată pe Internet (internet economy) sau economia digitală (digital economy; e-economie); sintagmă prin care unii cercetători ştiinţifici definesc economia societăţii informaţionale şi a cunoaşterii. În societatea informaţională se dezvoltă economia bazată pe Internet. În societatea cunoaşterii se formează cu adevărat o nouă economie, care înglobează şi economia bazată pe Internet. De aceea, nouă economie este economia societăţii informaţionale şi a cunoaşterii.

O

↑

Online-shopping – v. Internet-shopping.

Organizaţie virtuală (engl. virtual organization) – Organizaţie caracterizată prin distribuire geografică, ai cărei membri sunt legaţi pe termen lung printr-un scop sau interes comun şi care comunică şi îşi coordonează activitatea prin intermediul TIC. Perspective de abordare: interorganizaţională, caz în care reprezintă o reţea conlucrativă de firme independente; intraorganizaţională, înţeleasă în sensul unei dematerializări a sarcinilor şi departamentelor (unităţilor organizaţionale).

P

↑

Poştă electronică (engl. e-mail) – Transmitere de mesaje cu ajutorul computerului personal, prin intermediul reţelei locale, via Internet sau cu ajutorul unui serviciu online, de tipul CompuServe sau America Online, cu posibilitate de livrare către unul sau mai mulţi destinatari. Modul de funcţionare constă în transmiterea mesajului către o căsuţă poştală virtuală, urmând ca verificarea acesteia să fie realizată direct sau prin intermediul unei aplicaţii software automate.

Portal web – Site ce furnizează informaţii personalizate vizitatorilor; portalurile oferă utilizatorilor servicii din mai multe surse.

Public sector information (PSI) – v. Informaţii destinate sectorului public.

R

↑

Repozitoriu – v. depozit digital sau arhivă electronică.

Reţea (engl. network) – Ansamblu de echipamente legate între ele prin canale de transmisie, de exemplu o reţea de calculatoare.

Reţea socială (engl. Social Networking)– Spaţiu virtual în care grupuri mari de oameni interacţionează, creează şi fac schimb de informaţii. Crearea de conţinut oferă utilizatorilor puterea de a face o alegere activă cu privire la mediul lor cultural şi informaţional. Utilizatorii pot modela informaţii şi crea noi forme de artă.

Reţea de comunicaţii electronice – Sisteme de transmisie, precum şi orice alte resurse, care permit transportul semnalelor prin fir, radio, fibră optică sau orice alte mijloace electromagnetice.

Resursele informaţionale de stat – Complex integrat al resurselor informaţionale reprezentate sub formă de bănci de date, a căror creare şi utilizare ţin de competenţa autorităţilor administraţiei publice. Resursele informaţionale de stat se divizează în resurse informaţionale de bază, departamentale şi teritoriale.

S

↑

Sănătate electronică – v. e-sănătate.

Securitate informaţională – Proprietatea unui sistem informatic de a prezenta faţă de mediul său şi faţă de el însuşi riscuri directe sau indirecte acceptabile, determinate în funcţie de pericolele potenţiale inerente la realizare.

Semnătură digitală (engl. digital signature) – Atribut indispensabil al documentului electronic, obţinut în urma transformării criptografice a acestuia, cu utilizarea cheii private, destinat să confirme autenticitatea documentului electronic. Este o metodă sigură în a dovedi autenticitatea unei persoane ce va trimite un oarecare document sau mesaj e-mail, cu avantajul că oferă posibilitatea de a insera un cod special (amprenta digitală) în momentul semnării, ce poate indica dacă mesajul a ajuns intact la destinaţie sau dacă a fost alterat pe parcursul livrării. Semnăturile digitale sunt utilizate frecvent în combinaţie cu aplicaţii software de cifrare complexă, pentru a crea un canal de comunicare securizat, în care atât datele personale, cât şi identitatea sunt protejate.

Semnătură electronică – Reprezintă date în formă electronică, care sunt ataşate sau logic asociate cu alte date în formă electronică şi care servesc ca metodă de identificare.

Servicii electronice bancare – Administrarea şi operarea conturilor bancare la distanţă, utilizând în acest scop reţelele informaţionale şi de comunicaţii.

Serviciu al societăţii informaţionale – Orice activitate de prestări de servicii sau care presupune constituirea, modificarea, transferul ori stingerea unui drept real asupra unui bun corporal sau necorporal, activitate efectuată prin mijloace electronice, ce prezintă următoarele caracteristici: (a) este efectuată în considerarea unui folos patrimonial, procurat ofertantului în mod obişnuit de către destinatar; (b) nu este necesar ca ofertantul şi destinatarul să fie fizic prezenţi simultan în acelaşi loc; (c) este efectuată prin transmiterea informaţiei la cererea individuală a destinatarului.

Serviciu de comunicaţii electronice – serviciu furnizat, de regulă, contra cost, care constă în transportul semnalelor prin reţelele de comunicaţii electronice, inclusiv serviciile de telecomunicaţii şi serviciile de transmisie prin reţelele utilizate pentru comunicaţii audiovizuale.

Sisteme ale societăţii informaţionale – v. sisteme informatice, sisteme electronice.

Sistem informatic – Sistem care permite introducerea de informaţie, stocarea informaţiei, prelucrarea informaţiei şi extragerea informaţiei (rezultatelor) sub diverse forme. Componentele sistemului informatic sunt: calculatoarele, programele, reţelele de calculatoare şi utilizatorii. Exemple: cartea de telefoane a unui anumit operator, repertoriul de legi, inclusiv funcţia lor activă şi pasivă, bănci de date medicale, sistemele de colectare şi analiză a datelor furnizate de un telescop şi multe altele. În ceea ce priveşte structura lor, multe sisteme informatice folosesc într-o măsură mai mică sau mai mare redundanţa pentru a mări fiabilitatea, de ex., prin dublarea discurilor dure (HDD), astfel încât defectarea eventuală a unuia să nu conducă la pierderea totală a datelor (conceptul RAID). Programele cu care pot fi realizate sistemele informatice sunt, de exemplu: serverul web Apache, modulul php, baza de date mysql. Sistemele informatice se împart în: sisteme integrate, sisteme inteligente, sisteme expert, sisteme fuzzy, sisteme conexioniste, sisteme hibride etc.

Sistem de circulaţie electronică a documentelor – Sistem tehnico-organizatoric ce asigură circulaţia documentelor electronice.

Sisteme expert – Aplicaţie complexă (un program software) care explorează o multitudine de cunoştinţe date pentru a obţine concluzii noi despre activităţi dificil de examinat, folosind metode asemănătoare cu experţii umani. Sistemele expert constituie un domeniu al inteligenţei artificiale, ramura informaticii ce are drept scop dezvoltarea de programe şi aplicaţii „inteligente”.

Site – Loc în care se pot accesa informaţii utile (texte, imagini, sunete, programe) într-o reţea de calculatoare, de obicei Internet.

Societate bazată pe cunoaştere sau Societatea cunoaşterii – Societate în dezvoltare care presupune:
(I) O extindere şi aprofundare a cunoaşterii ştiinţifice şi a adevărului despre existenţă.
(II) Utilizarea şi managementul cunoaşterii existente sub forma cunoaşterii tehnologice şi organizaţionale.
(III) Producerea de cunoaştere tehnologică nouă prin inovare.
(IV) O diseminare fără precedent a cunoaşterii către toţi cetăţenii prin mijloace noi, folosind cu prioritate Internetul şi cartea electronică şi folosirea metodelor de învăţare prin procedee electronice (e-learning).
(V) Societatea cunoaşterii reprezintă o nouă economie în care procesul de inovare (capacitatea de a asimila şi converti cunoaşterea nouă pentru a crea noi servicii şi produse) devine determinant.
(VI) Societatea cunoaşterii este fundamental necesară pentru a se asigura o societate sustenabilă din punct de vedere ecologic. (VII) Societatea cunoaşterii are caracter global şi este un factor al globalizării.
(VIII) Societatea cunoaşterii va reprezenta şi o etapă nouă în cultură, pe primul plan va trece cultura cunoaşterii, care implică toate formele de cunoaştere, inclusiv cunoaşterea artistică, literară etc. Astfel se va pregăti terenul pentru ceea ce am numit Societatea conştiinţei, a adevărului, moralităţii şi spiritului.
(Acad. Mihai Drăgănescu. Societatea informaţională şi a cunoaşterii. Vectorii societăţii cunoaşterii, p. 25-26).

Societatea cunoaşterii (engl. Knowledge Society) – Societate inteligentă; prescurtare a termenului Societate bazată pe cunoaştere (engl. Knowledge-based Society).

Societate globală informaţională – Viitoarea treaptă de dezvoltare a societăţii informaţionale, care presupune că se va infiltra în toate domeniile şi în fiecare casă, la baza căreia stau tehnologiile informaţionale şi de comunicaţii recente, precum şi cele care aşteaptă a fi descoperite în următoarele două-trei decenii. Dimensiunile societăţii informaţionale şi a cunoaşterii: socială – se referă la sănătate şi protecţia socială, democraţia socială (telemedicină, teleactivităţi, telelucru, telealegeri, teleasigurare etc.); educaţională – dezvoltă competenţa de concepţie şi de lucru în regim informatizat, gestionarea inteligentă a proceselor (educaţie şi învăţământ la distanţă, biblioteci virtuale, e-Teaching, e-Learning); ambientală – care are impact asupra utilizării resurselor şi protecţiei mediului înconjurător; culturală – care are impact asupra conservării şi dezvoltării patrimoniului, dezvoltării industriei (muzee, galerii de artă pe Internet, digitalizarea informaţiei: manuale digitalizate, digitalizarea patrimoniului naţional şi internaţional); economică – care dezvoltă noi paradigme ale economiei digitale şi ale economiei bazate pe cunoaştere (e-Comerţ, e-Banking, e-Learning, e-Money, e-Trading, achitare pe internet, afacere pe internet etc.).

Societate informaţională (informatică) – Societatea în care producerea şi consumul de informaţie este cel mai important tip de activitate, informaţia este recunoscută drept resursă principală, tehnologiile informaţiei şi comunicaţiilor sunt tehnologii de bază, iar mediul informaţional, împreună cu cel social şi cel ecologic – un mediu de existenţă a omului. Principalele avantaje sunt considerate a fi accesul mai rapid la informaţie şi modalităţile mai simple de a comunica la distanţă. Internetul, reţeaua mondială ce permite schimbul de date, a devenit o platformă globală de comunicaţie.

Spam – Comunicare comercială nedorită transmisă prin intermediul poştei electronice.

Stocare – Gestiunea documentelor şi a ciclului de viaţă al acestora: cum sunt clasificate, unde sunt stocate, pentru cât timp, unde vor fi mutate, dacă vor fi distruse (şterse) şi ce timp de viaţă au.

Suport material – Suport magnetic, optic, laser sau alt suport al informaţiei electronice, pe care se creează, se fixează, se transmite, se recepţionează, se păstrează sau se utilizează documentul electronic şi care permite reproducerea acestuia.

T

↑

Tehnologii calme – Tehnologie care are scopul de a reduce „emoţia” şi excesul de informaţii, permiţând utilizatorului să aleagă ce informaţii se află în centrul atenţiei şi ce informaţii trebuie să fie la periferie.

Tehnologii informatice moderne – Tehnologii invizibile, tehnologiile puterii-minţii, tehnologii bio-mecanice, tehnologii bio-informatice, tehnologii bio-magnetice etc.

Tehnologii informaţionale – Principalele tehnologii informaţionale care conduc întreprinderile spre modernitate, iar societatea spre globalizare, pot fi considerate: Internetul cu aplicatiile sale, între care: Intranetul, Extranetul, groupware-ul, EDI Internet, poşta electronică, e-marketing, e-learning, discuţii pe Internet (forumuri, grupuri de întâlniri, grupuri de ştiri), chat (discuţii în timp real), comerţ electronic (e-commerce cu următoarele modele de afaceri: magazin electronic e-Shop, aprovizionare electronică e-procurement, licitaţie electronică e-auction, supermagazinul electronic e-mall, piaţa unui terţ – Third Party Marketplace), comunităţi virtuale (Virtual Communities), conectări la distanţă, telefonie, videoconferinţe, universuri virtuale, captare de programe radio-tv etc.;
• Recunoaşterea optică a caracterelor (Optical Character Recognition);
• Bancomatele (Automat Teller Machine - ATM);
• Sistemele electronice de realizare a întâlnirilor;
• Gestiunea electronică a documentelor şi lucrul în medii colaboraţioniste (groupware);
• Inteligenţa artificială şi aplicaţiile ei;
• Sistemele multimedia şi alte tehnologii informaţionale.

Tehnologia informaţiei sau Tehnologia informaţiei şi a comunicaţiilor , abreviat TI, respectiv TIC (engl. Information Technology; Information and Communication Technology, abreviaţi IT, respectiv ICT) – Tehnologia necesară pentru prelucrarea (procurarea, procesarea, stocarea, convertirea şi transmiterea) informaţiei, în particular prin folosirea computerelor (calculatoarelor electronice). Termenul a fost folosit pentru prima dată în 1958 într-un articol publicat în revista Harvard Business Review, articol în care autorii Leavitt şi Whisler afirmă: «Noua tehnologie încă nu are un nume bine stabilit; noi o vom denumi „tehnologia informaţiei”». Tehnologia informaţiei este un domeniu-element de legătură între electrotehnica clasică şi mult mai noua informatică, multe instituţii profesionale profilate (iniţial) electrotehnic extinzându-se cu timpul şi spre domeniul tehnologia informaţiei. A nu se confunda cu Informatica (Computer Science) şi nici cu sistemele informatice.

Tehnologiile cunoaşterii (engl. Knowledge technologies) – Tehnologii aflate într-o relaţie reciprocă continuă cu tehnologiile informaţiei, întrucât evoluţia tehnologică de astăzi nu ar fi fost posibilă în lipsa unui bagaj de cunoaştere acumulat şi îmbogăţit de-a lungul timpului din generaţie în generaţie, iar pe de altă parte, această cunoaştere indispensabilă îşi are rădăcina tocmai în dezvoltarea tehnologică din care provine.

Teleshoping – Activitate de vânzare/cumpărare de bunuri şi servicii utilizând instrumentele TI: (a) televânzare, din punctul de vedere al furnizorului de bunuri şi servicii; (b) telecumpărare, din punctul de vedere al clientului.

Telenavetă – Utilizarea tehnologiei informaţiei şi telecomunicaţiilor pentru a înlocui, complet sau parţial, deplasarea între locul de muncă şi domiciliu. Aceasta formă flexibilă de lucru capătă o acceptare tot mai largă în ţările dezvoltate în care există diferite stadii de cercetare, planificare, instituţionalizare şi implementare a programelor de telenavetă. Numeroase programe sunt în curs de dezvoltare, implicând guvernele locale şi/sau sectorul privat. Eforturi semnificative pentru implementarea telenavetei se fac în SUA, Marea Britanie, Olanda, Finlanda, Germania, Franţa şi alte state europene, Japonia si Australia.

Telecentre/telecentru – Spaţiul pus la dispoziţia publicului, în cadrul căruia se furnizează accesul la o reţea publică de telefonie, la un punct fix, astfel încât utilizatorii finali să poată iniţia şi primi apeluri telefonice locale, naţionale şi internaţionale, comunicaţii prin fax şi comunicaţii de date la o rată de transfer suficientă pentru a permite accesul funcţional la Internet.

Telelucru (engl. telework) – Lucru la distanţă, bazat cu preponderenţă pe TIC, reprezentând munca efectuată de o persoană aflată într-un loc diferit de persoana (persoanele) care o supraveghează şi/sau o plătesc pentru munca efectuată.

Teleactivitate (engl. teleactivity) – Activitate social-economică bazată pe interactivitate, individualizare şi sisteme de telecomunicaţii, în scopul de a conecta la distanţă persoane şi/sau organizaţii.

Teleeducaţie (engl. e-learning) – Educaţie la distanţă, bazată pe TIC (Internet, televiziune prin satelit, videoconferinţe, mijloace multimedia). Pornind de la semnificaţia acordată calificativului tele-, această activitate poate fi considerată ca echivalentă cu aceea de învăţământ la distanţă. În forma sa de serviciu electronic, este cunoscută ca e-Educaţie (e-Learning) sau e-Instruire, ca exprimare sintetică a conceptului de Instruire Asistată de Calculator (CBT = Computer-Based Training, WBT = Web-Based Training). Caracteristici: Separarea geografică a instructorului de cursant; utilizarea mijloacelor media; comunicarea bidirecţională; separarea cursantului de grupul de studiu; rolul instituţiei de învăţământ.

Telemedicină – Utilizarea TIC pentru furnizarea informaţiilor şi serviciilor medicale. Pentru desemnarea serviciilor electronice dezvoltate în domeniul medical se folosesc denumiri ca e-Medicină (e-Medicine) sau e-Sănătate (e-Health). Obiective prioritare: crearea posibilităţilor de tratament cât mai aproape de locuinţa pacientului; asigurarea unui nivel calitativ ridicat al serviciilor medicale; mijlocirea accesului pacienţilor la informaţiile medicale; asigurarea securităţii şi confidenţialităţii datelor despre pacienţi; evitarea repetării examenelor de laborator şi a analizelor medicale; crearea cadrului pentru pregătirea şi perfecţionarea continuă a personalului medical; utilizarea adecvată a resurselor locale şi regionale.

Testarea Software – Investigaţie empirică realizată cu scopul de a oferi părţilor interesate informaţia vizavi de calitatea produsului sau serviciului supus testării, luând în consideraţie contextul operaţional în care acesta din urma va fi folosit. Testarea Software pune la dispoziţie o viziune obiectivă şi independentă asupra produsului în dezvoltare, oferind astfel businessului posibilitatea de a înţelege şi a evalua riscurile asociate cu implementarea produsului soft. Tehnicile de testare includ, dar nu sunt limitate la procesul de execuţie a programului sau aplicaţiei în scopul identificării defectelor/erorilor de software. Testarea Software mai poate fi definită ca un proces de validare şi verificare a faptului că un program/aplicaţie/produs software (1) corespunde business-cerinţelor şi cerinţelor tehnice care au ghidat proiectarea şi implementarea lui; şi (2) rulează şi se comportă corespunzător aşteptărilor.

TIC (engl. ITC) – Tehnologia informaţiei şi comunicaţiilor.

U

↑

Utilizator – Orice persoană, orice întreprindere care face apel la tehnicile de prelucrare automată a informaţiei, care posedă sau nu echipamente proprii.

V

↑

Valurile tehnologiei informaţionale – La baza societăţii de mâine va sta informaţia şi comunicaţiile mijlocite de calculator. Un grafic de trecere spre societatea globală informaţională este dat de J.A. O’Brien, care consideră că omenirea, pentru a ajunge în acest punct, trebuie să parcurgă patru stadii, şi anume:
1. stadiul întreprinderii informatizate, corespunzător perioadei 1970–2010;
2. stadiul muncitorilor cunoscători interconectaţi, care a început din 1980;
3. stadiul societăţii globale interconectate, declanşat în jurul anilor 1992–1993;
4. stadiul societăţii globale informaţionale, care va începe după 2010.

Vectorii societăţii cunoaşterii – Instrumente care transformă societatea informaţională în societatea cunoaşterii. Pentru a face primii paşi în societatea cunoaşterii este necesară declanşarea unui număr minim de asemenea vectori. Primul asemenea vector este crearea unui Internet ‘dezvoltat’, care este un vector tehnologic, apoi tehnologia cărţii electronice (vector tehnologic) şi managementul cunoaşterii (vector funcţional, cu două valenţe, una pentru funcţionarea economică şi organizatorică a unei întreprinderi, corporaţii sau societăţi multinaţionale, alta pentru utilizarea morală a cunoaşterii în societatea globalizată). Dar numărul acestor vectori ai societăţii cunoaşterii este mult mai mare, fiecare vector nou aducând un pas înainte în dezvoltarea acestei societăţi. Au fost definite două clase mari de vectori ai societăţii cunoaşterii: vectori tehnologici; vectori funcţionali.

Vectori tehnologici ai societăţii cunoaşterii – Internet dezvoltat, prin extensiune geografică, utilizarea de benzi de transmisie până la cele mai largi posibile, trecerea de la protocolul de comunicaţie IP4 la protocolul IP6, cuprinderea fiecărei instituţii în reţea, a fiecărui domiciliu şi a fiecărui cetăţean.
• Tehnologia cărţii electronice, care este altceva decât cartea pe Internet, deşi difuzarea ei se bazează în special pe Internet, dar şi prin CD-uri.
• Agenţi inteligenţi, care sunt de fapt sisteme expert cu inteligenţă artificială, folosiţi pentru ‘mineritul’ datelor (data mining) şi chiar pentru descoperiri formale de natura cunoaşterii (knowledge discovery); agenţii inteligenţi vor fi utilizaţi pentru mulţi dintre vectorii funcţionali ai societăţii cunoaşterii.
• Mediu înconjurător inteligent pentru activitatea şi viaţa omului.
• Nanoelectronica, care va deveni principalul suport fizic pentru procesarea informaţiei, dar şi pentru multe alte funcţii, nu numai ale societăţii cunoaşterii dar şi ale societăţii conştiinţei.

Vectorii funcţionali ai societăţii cunoaşterii – Numărul acestor vectori poate fi destul de mare, pe măsură ce tot mai multe domenii de activitate vor fi din ce în ce mai dependente de cunoaştere:
• Managementul cunoaşterii pentru întreprinderi, organizaţii, instituţii, administraţii naţionale şi locale.
• Managementul utilizării morale a cunoaşterii la nivel global.
• Cunoaşterea biologică, genomică (cunoaşterea asupra genomului şi a funcţiunilor pe care le determină structurile de gene).
• Sistemul de îngrijire a sănătăţii la nivel social şi individual.
• Protejarea mediului înconjurător şi asigurarea societăţii durabile şi sustenabile printr-un management specific al cunoaşterii.
• Aprofundarea cunoaşterii despre existenţă.
• Generarea de cunoaştere nouă tehnologică.
• Dezvoltarea unei culturi a cunoaşterii şi inovării.
• Un sistem de învăţământ bazat pe metodele societăţii informaţionale şi a cunoaşterii (e-learning)
• etc.

Versionare – Proces ce permite utilizatorilor să vizualizeze şi să restaureze versiuni anterioare ale documentelor.

Vizualizare – Afişarea pe ecran a documentelor. Vizualizarea unui singur document după un criteriu unic este o operaţie simplă, dar devine complicată dacă utilizatorul caută documente folosind mai multe criterii de căutare parţiale, fraze care pot apărea în context şi expresii. Aceste operaţii se realizează folosind o structura de indecşi implementată intern pe bază de date şi utilizează, de asemenea, cât mai mult resursele de optimizare existente în sistemul de gestiune al bazei de date.

Referinţe

↑

Ultima actualizare: 24-02-2017 17:31:32
Sursa: IDSI