ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001 & ISO/IEC 27001 certified

Proiectul de lege privind accesul pe proprietăţi şi utilizarea partajată a infrastructurii asociate reţelelor publice de comunicații electronice, aprobat de Guvern

2015-10-08   Accesări: 2402  Vizitatori unici: 1270

Proiectul de lege privind accesul pe proprietăţi şi utilizarea partajată a infrastructurii asociate reţelelor publice de comunicații electronice a fost aprobat ieri, 7 octombrie 2015, de către Guvern. Documentul, elaborat și promovat de Ministerul Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, are ca scop dezvoltarea reţelelor publice de comunicaţii electronice la nivel naţional, sporirea investiţiilor în infrastructură şi a concurenţei între furnizorii de reţele şi servicii de comunicaţii electronice.  ”Proiectul simplifică şi clarifică procedurile de obţinere şi exercitare a dreptului de acces pe proprietăţile publice sau private și încurajează utilizarea partajată a infrastructurii asociate reţelelor publice de comunicaţii electronice. Prin stabilirea unor principii clare de determinare a tarifelor de exercitare a dreptului de acces pe proprietăţi vor fi reduse cheltuielile de construire, întreţinere, înlocuire sau mutare a reţelelor publice de comunicaţii electronice”, a menționat în ședința Guvernului viceministrul TIC Vitalie Tarlev.

Potrivit documentului, în planurile urbanistice ale municipiilor şi oraşelor, în proiectele de construire, reabilitare sau reconstruire a străzilor sau a drumurilor publice naţionale, va fi prevăzută în mod obligatoriu construirea unei canalizări subterane pentru găzduirea reţelelor publice de comunicaţii electronice. Totodată, în proiectele de edificare a noilor clădiri vor fi prevăzute trasee cablate şi spaţii tehnologice pentru instalarea echipamentelor şi altor elemente de infrastructură, a reţelelor interne de acces în bandă largă, ceea ce va evita cablurile multiple amplasate pe scările blocurilor. În raza municipiilor şi oraşelor, în vederea păstrării aspectului estetic al localității, rețelele noi magistrale de cablu vor fi pozate numai prin metoda subterană, inclusiv în canalizări subterane sau utilizând în comun orice altă infrastructură subterană.

Proiectul de lege privind accesul pe proprietăţi şi utilizarea partajată a infrastructurii asociate reţelelor publice de comunicații electronice a fost elaborat în conformitate cu prevederile Foii de parcurs pentru ameliorarea competitivităţii Republicii Moldova și a Planului naţional de acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.

 

Categoria: Noutăţi TIC în Republica Moldova Cuvinte-cheie: infrastructura, comunicații electronice, MTIC, rețele publice
Ultima actualizare:  08-10-2015 10:22:39
Sursa:   www.mtic.gov.md

 
1
 

Academia de Ştiinţe a Moldovei

Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu

Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova

Biblioteca Nationala a Republicii Moldova