ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001 & ISO/IEC 27001 certified

Elena Ungureanu

Accesări: 2480  Vizitatori unici: 1292

 Cuvinte şi Linkuri


Computer și cumpăt(are)

Nu doar în română, ci în majoritatea limbilor, s-au impus mai multe denumiri pentru mașinile inteligente. Astfel, un calculator, numit și sistem de calcul, computer [pron. compiúter] sau ordinator, este o mașină de prelucrat date și informații după instrucțiunile unui program. În zilele noastre, calculatoarele se construiesc din componente electronice, de aceea cuvântul calculator înseamnă, de obicei, un calculator electronic. Calculatoarele actuale nu sunt doar mașini de prelucrat informații, ci și dispositive care facilitează comunicarea online, de exemplu, sub formă de numere, text, imagini, sunet sau video sau chiar toate deodată (multimedia). Dicționarele oferă definiția acestor cuvinte prin trimitere de la unul la altul. Astfel, computerul e un calculator electronic sau un ordinator, calculatorul e un computer sau un ordinator, iar ordinatorul e un calculator sau un computer. Definiția generalizată a celor trei termeni ar fi următoarea: „Ansamblu de sisteme mecanice, electromagnetice și electronice care prelucrează datele introduse într-o formă prestabilită și furnizează rezultate fie într-o formă accesibilă utilizatorului, fie ca semnale destinate acționării unor echipamente”.

 

      Primele dispozitive de calcul, care erau nu electronice, bineînțeles, ci mecanice, au fost inventate în sec. 17, de John Napier, Blaise Pascal și Gotfried Wilhelm von Leibniz. În sec. 19, Charles Babbage a conceput imaginea primei mașini de calcul la care datele și operațiile erau memorate înainte de începerea calculului, viteza de lucru devenind independentă de manevrele operatorului. Din 1945, a început realizarea calculatoarelor din prima generație, cu tuburi electronice și memorie pe support magnetic, primul fiind ENIAC (SUA). În perioada 1976-1977, au apărut calculatoarele de generația a patra, construite pe baza componentelor microelectronice, cu integrare pe scară foarte largă. La începuturi, calculatorul era destinat familiei, de aceea se numea home-computer s. n. [pron. hăum compiúter] sau computer familial ori microordinator familial. Cu cât a devenit mai ușor și mai portabil, calculatorul s-a transformat în obiect de uz personal. Personal Computer, așa s-a încetățenit denumirea, inclusiv cea abreviată: PC, articulat PC-ul. Computerele de ultimă generație sunt digitale, iar hardware-ul și software-ul lor au evoluat tot mai mult în sensul performanțelor. Astfel, specialiștii propun pe piață supercalculatoare și hipercalculatoare, care utilizează programe, aplicații și limbaje de programare foarte sofisticate. Fiind un cuvânt relativ lung, internauții au creat și un jargon de la termenul computer: comp; de exemplu, În compul meu nu sunt viruși. În eseul Cumpăt, computer și cumpătul vremii, din  vol. Cuvânt împreună despre rostirea românească, Constantin Noica spunea: „Computerele vor putea orice, dar e o întrebare dacă vor avea și cumpăt. (...) La a doua revoluție tehnică a lumii, acolo unde vin computerele, s-ar putea să nu piară cumpătul. Căci totul vine să-l ceară și ferice de lumile care nu trebuie să-l invente, ci îl au”.

 

Versiunea extinsă a tabletei a se vedea aici:  "Cumpăna, cumpătul și computerul, in: Drumul spre Centru. Valori, paradigme, personalități, interconexiuni culturale. În onoarea acad. Mihai Cimpoi". Biblioteca Științifică, Secția editorial-poligrafică. Chișinău, 2017, p. 285-289.

 

Literele generației GOOGLE

Literele alfabetului sunt cunoscute încă de pe băncile școlii. Dar mai au și alte conotații, multe dintre ele fiind simboluri, elemente de compunere sau abrevieri. Aproape toate literele alfabetului limbii române s-au îmbogățit cu noi semnificații, datorate, nu în ultimul rând, noilor tehnologii. În general, literele alfabetului latin au numeroase semnificații, de care adesea nici nu bănuim. Acestea sunt atestate în dicționare și enciclopedii (online). Să le trecem în revistă.

Litera A. Prefix, abreviere și simbol, A este o literă foarte importantă, poate cea mai importantă, deoarece reprezintă începutul, orice început: „De la A la Z” înseamnă de la început până la sfârșit, totul, în întregime. Mai înseamnă și amper, și alfa, și ante-…, dar nu ne vom opri la cele cunoscute. Mai nou, în spațiul virtual a apărut încă un a: @ – arond, un a încercuit de un c.

Litera B desemnează bitul și byte-ul, unitățile de bază în informatică și în comunicațiile digitale.

Litera C, în informatică, de exemplu, semnifică un limbaj de programare. În editare, C încercuit – © – este simbolul dreptului de autor (copyright).

Litera D actualmente a mai obținut o semnificație – cea de dimensiune; e suficient să ne amintim de filmele sau imaginile în 3D etc.

Litera E este deja o caracteristică a zilei de azi și de mâine – odată cu internetul, totul devine e-, adică electronic: e-book, e-learning, e-business, e-medicină etc. E atât de prezent în viața noastră, încât mulți au început să se teamă de această convertire la e-. E-uri se mai numesc aditivii alimentari, unii dintre care au un potențial extrem de periculos pentru sănătate.

Litera F, simbol utilizat de chimie și fizică, desemnează unități precum forța, faradul sau Fahrenheitul [pron. farănhait]. De curând a obținut o accepție nouă, fiind inițiala cuvântului Facebook: aceea de simbol al comunicării pe rețeaua de socializare.

Litera G notează, în informatică, elementul giga din gigabyte (109). Mai înseamnă și „generație”, 1G, de exemplu, indică prima generație de telefoane fără fir, în timp ce 4G este generația a 4-a a standardelor în telecomunicațiile mobile.

Litera H mai înseamnă „hyper”, de exemplu, HT e o abreviere de la hypertext.

Litera I în tehnologia informației se utilizează ca prefix pentru a desemna internetul, produsele și sistemele informatice: iPod, iPad, iPhone etc.

Litera K este simbolul pentru bine-cunoscutul element de compunere kilo-; un kilobyte (kB), de exemplu, înseamnă 1000 byți.

Literele J, K, L și M, de asemenea, reprezintă simboluri ale unor limbaje de programare specifice.

Litera N denotă o caracteristică a nanotehnologiilor, nano însemnând 10-9.

Litera O este simbol pentru octet, unitate de măsură a informației echivalentă cu 8 biți.

Litera P se folosește în special în marketing – știința și arta vânzărilor, unde foarte solicitați sunt cei 4P (produs, preț, promovare și plasament).

Litera Q este, în jocurile de cărți, dama sau regina; dar mai nou, este și denumirea unui limbaj de programare.

Litera R este un simbol de înregistrare a mărcii/brandului, dar și limbaj de programare.

Litera S mai înseamnă sistem în sintagmele sistem informatic, sistem informațional, sistem de operare etc.

Litera T este o abreviere pentru telefon, precum și pentru rețeaua socială Twitter.
 
Litera U este și ea o abreviere pentru cuvântul uniune; de exemplu, UE (Uniunea Europeană – European Union).

Litera V este semnul victoriei, dar mai înseamnă și versiune a unui document online.

Litera W este simbolul sistemului Windows; în afară de aceasta, trei de w (www), adică web, se descifrează ca World Wide Web (WWW), adică rețea întinsă peste toată lumea. De asemenea, litera W este simbol și siglă a enciclopediei libere, elaborată exclusiv în format electronic, numită Wikipedia.

Litera X este semnul multiplicării, dar și denumirea multor jocuri video, albume muzicale… Internauții utilizează acest simbol de fiecare dată când apasă pe simbolul minuscul de la colțul unui document sau al unei ferestre de pe monitor atunci când vor să-l ori s-o închidă, deci x este și semnul încheierii sau al închiderii. Mai există și o sintagmă – generația X, care se referă la cei născuți în perioada 1965-1980. Cuvântul-cheie al acestei generații este cultura de masă. Iată că, apăsând de milioane de ori pe acest simbol, îl transformăm în cultură de masă.

Litera Y este simbolul generației Y, numită și generația Mileniului sau generația rețelei, a internetului, generația jocului pe calculatoare. Reprezentanții ei sunt cei născuți în anii 1980-2000.

Litera Z reprezintă generația post-Mileniului, adică a celor născuți după 2000, cu tehnologiile în față sau în mână, adică nativii digitali. Zice-se că va dura până în anul 2025. O întrebare logică: ce va urma după generația Z? Va veni, spun specialiștii, generația ALFA (prima literă a alfabetului grec), deci omenirea va lua, într-un fel, alfabetul de la început, pentru a-și boteza specimenele, sau va crea litere noi, îmbogățindu-le pe cele vechi, sau cine știe, chiar alfabete și limbaje noi.
 

 


Ultima actualizare:  03-10-2017 16:15:19
Sursa:  

Social plugin

Academia de Ştiinţe a Moldovei

Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu

Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova

Biblioteca Nationala a Republicii Moldova