ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001 & ISO/IEC 27001 certified

Savanţii moldoveni au făcut o descoperire care ar putea revoluţiona piaţa tehnologiilor

2014-01-28

Savanţii moldoveni au făcut o descoperire ştiinţifică care ar putea revoluţiona piaţa tehnologiilor de ultimă generaţie. Aceştia au reuşit să elaboreze o metodă nouă de folosire a luminii laser, ce ar permite în viitor realizarea unor dispozitive nanotehnologice mult mai sofisticate, rapide, dar, în acelaş timp, de talie moleculară.

Grupul de cercetători din Republica Moldova s-a reîntors de curând din Japonia unde au reuşit să impresioneze comunitatea academică prin această descoperire. Totodată, portalul NanotechWeb.org din Londra a calificat-o drept una dintre cele mai importante elaborări nanotehnologice ale acestui început de an.

Metoda ne va permite să avem în curând telefoane mobile subţiri cât o foaie de hârtie, flexibile şi cu o viteză de procesare mult mai mare.

Conducătorul grupului de cercetători Ion Tighineanu povesteşte că unii producători de telefoane, planşete şi electrocasnice de peste hotare sunt deja interesaţi de invenţie.

"Avem deja stabilite contacte cu întreprinderi de peste hotare, cu centre de cercetare care ar fi cointeresate ca noi împreună să promovăm pentru implimentare în practică aceste dispozitive fotonice", a spus Ion Tighineanu.

Totodată, metoda aplicată în medicină ar permite crearea unor motoare microscopice, care să asigure tratamente mult mai eficiente şi rapide decât cele din ziua de astăzi.

"În cazul în care noi avem un nanomotor şi el are formă de tub în interior noi putem pune un material activ medicamentos şi prin diferite metode noi presupunem că ar putea fi transportat prin corpul uman", explică cercetătorul ştiinţific Mihai Enache.

Savanţii moldoveni continuă cercetările în cadrul acestui proiect. Descoperirea ştiinţifică a fost făcută în colaborare cu alţi savanţi din Australia şi Anglia.

Sursa: www.publika.md

Categoria: Noutăţi TIC Internaţional Cuvinte-cheie: nanotehnologii
Ultima actualizare:  28-01-2014 13:44:30
Sursa:  


Academia de Ştiinţe a Moldovei

Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu

Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova

Biblioteca Nationala a Republicii Moldova