ISO 9001, ISO 14001, OHSAS 18001 & ISO/IEC 27001 certified

Lansarea studiului “Știința Deschisă în Republica Moldova” (22 noiembrie 2018)

2018-11-14   Accesări: 221  Vizitatori unici: 144

În cadrul Conferinței științifice naționale „Știința Deschisă”, Ediția 1, va avea loc lansarea volumului “Știința Deschisă în Republica Moldova”. Autori: dr. hab. Gheorghe Cuciureanu, dr. Igor Cojocaru, Irina Cojocaru, dr. hab. Nelly Țurcan, Mihai Grecu, dr. Alfreda Roșca, dr. Andrei Rusu, Rodica Cujba, Ion Coșuleanu, dr. hab. Elena Ungureanu, dr. hab. Vitalie Minciună.

Evenimentul va avea loc la 22 noiembrie 2018, ora. 9.00, în sediul Bibliotecii Științifice (Institut) „Andrei Lupan”, str. Academiei, 5A, Chişinău.

Scopul de bază al conferinței este explorarea oportunităților emergente cu care se confruntă comunitatea științifică din Republica Moldova pentru a răspunde provocărilor Științei Deschise.

În studiul realizat de cercetătorii IDSI se face o trecere în revistă a conceptului de Știință Deschisă și a experienței internaționale, necesară pentru a înțelege mai bine situația din țară. Se analizează componentele Științei Deschise, și anume: Acces Deschis, Date Științifice Deschise, Resurse Educaționale Deschise, Infrastructuri Deschise, Cultură Științifică Deschisă ș.a. În lucrare sunt sintetizate principalele trăsături ale noului concept la nivel național și este propus un set de recomandări utile în elaborarea unor documente de politici și în promovarea unor acțiuni favorabile dezvoltării Științei Deschise în Republica Moldova.
 

Categoria: Noutăţi IDSI Cuvinte-cheie: studiu, știința deschisă
Ultima actualizare:  16-11-2018 11:52:14
Sursa:   IDSI 

 
5