ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001 & ISO/IEC 27001 certified

Demarează săptămâna M-Cloud în Guvern

2013-02-11

În perioada 11-15 februarie, Guvernul Republicii Moldova organizează în premieră săptămâna M-Cloud. În cadrul evenimentului va fi prezentată platforma“Cloud Computing-MCloud”, care a câștigat premiul internaţional “Best Cloud Project in Central & Eastern Europe” și care este implementată de executivul Republicii Moldova. Participanții la evenimaent vor discuta aspecte legate de utilizarea tehnologiilor cloud în guverne. Agenda evenimentului o puteți găsi aici.

Printre invitați se numără Francisco Garcia Moran, directorul general pentru informatică al Comisiei Europene, Laurence Millar, fost responsabil cu e-Guvernarea în Noua Zeelandă și Arthur Riel, Arhitect șef, Banca Mondială.

Programul evenimentului include lansarea oficială a platformei M-Cloud, dezbateri despre impactul tehnologiei cloud asupra calității serviciilor publice, întrevederi cu tineri, funcționari publici și reprezentanți ai companiilor TI.

Cloud computing-ul schimbă modul tradițional în care funcționează instituțiile publice și oferă soluția de reorganizare a structurii informaționale a unei instituții. Sistemul permite renunțarea la software-uri complicate, diferite pentru fiecare instituție în parte, cu sisteme de operare închise.

Momentan, pe tot teritoriul țării exista peste 100 de centre de date pe care le folosește sectorul public. În plus, fiecare centru are nevoie de propriul spațiu de date, propriile birouri, curent electric, sisteme de răcire, spații de depozitare, softuri și propria echipă de ingineri care să întrețină și să opereze aceste sisteme. Prin folosirea tehnologiei Cloud, mai multe instituții folosesc aplicații comune, stocate într-un centru de date unic. Pentru a le accesa, funcționarul trebuie doar să conecteze firul de internet. E la fel ca folosirea poștei electronice. Nu este nevoie de servere și spații de depozitare. Este nevoie de o echipa tehnică care sa facă serverele să funcționeze. Folosind o aplicație în regim Cloud, funcționarul doar se loghează, personalizează contul și operează cu date. Instituțiile pot beneficia de o diversitate de aplicații Cloud. Inclusiv aplicații personalizate. Iată care sunt avantajele utilizării platformei Cloud Computing în Guvern:

  • economisirea resurselor
  • eliminarea costurilor de mentenanță
  • creșterea calității managementului datelor
  • creșterea securității informaţionale
  • livrarea de servicii de calitate pentru cetățeni și mediul de afaceri.

Sursa: www.egov.md
 

 

Categoria: Noutăţi TIC în Republica Moldova Cuvinte-cheie: Centrul de e-Guvernare, M-Cloud
Ultima actualizare:  11-02-2013 13:32:58
Sursa:  


Academia de Ştiinţe a Moldovei

Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu

Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova

Biblioteca Nationala a Republicii Moldova