ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001 & ISO/IEC 27001 certified

Cloud computing cucereşte Internetul

2010-09-24

Într-o lume dominată de Internet, un nou concept, cloud computing, are potenţialul de a revoluţiona felul în care angajaţii din toată lumea lucrează şi interacţionează, potrivit ziarului New York Times.

Cloud computingul presupune o reţea imensă şi complexă de servere care va furniza utilizatorilor atât spaţiu de stocare, cât şi putere de calcul sau programe, cu ajutorul unor dispozitive uzuale de navigare web. În acest fel, investiţiile costisitoare în aparatură şi personal IT vor putea fi eliminate.

Noul concept ar putea permite unor angajaţi ai aceleiaşi companii, dar din ţări diferite, să comunice direct la telefon, folosind un program de recunoaştere a vocii pentru a procesa convorbirea şi altul pentru a o traduce şi a o interpretă dintr-o limbă în alta.

Ideal, rezultatul ar fi o conversaţie neîntreruptă, fără necesitatea unei conferinţe reale sau a traducătorilor. "Nu am ajuns încă acolo, dar ne îndreptăm spre asta", a spus preşedintele executiv Google, Eric E. Schmidt, la o întâlnire a directorilor de companii de telefonie mobilă.

În ciuda avantajelor de ordin economic, serverele ultra-performante de cloud computing întâmpină obstacole formidabile în Europa: legislaţia strictă prevede limitări rigide cu privire la mutarea informaţiei în afara graniţelor celor 27 de state membre ale Uniunii Europene.

Guvernele europene se tem că informaţiile private ar putea ajunge pe mâna departamentelor agresive de marketing sau chiar a hackerilor, odată ce ies din jurisdicţia individuală, o îngrijorare care poate că va proteja consumatorii, dar cu siguranţă va împiedica fluxul liber al datelor pe care implică cloud computingul.

"Există multe restricţii pe cloud computing în Europa", spune Bob Lindsay, director de securitate al diviziei europene Hewlett-Packard, care produce servere şi alte echipamente pentru astfel de centre. "Acest lucru nu omoară însă afacerea, dar îi încetineşte evoluţia, comparativ cu cea de pe piaţa Statelor Unite".

Economii considerabile prin cloud computing

Cloud computingul permite companiilor să atingă puteri enorme de calcul prin intermediul Internetului, fără a fi însă nevoite să investească în infrastructură. Acest nou concept s-a dezvoltat rapid în SUA, datorită unui sistem legal care permite vânzarea şi transferul multor forme de date private.

Pentru clienţi, reţeaua de cloud computing face posibile economiile, prin reducerea personalului din departamentele proprii de IT, dar şi prin achiziţiile mai mici de programe şi componente.

Potrivit firmei de cercetare Gartner, vânzările globale ale serviciilor de tip cloud computing vor creşte cu 17 procente în acest an, de la 58,6 miliarde de dolari în 2009, la 68,3 miliarde.

Aproape jumătate din ceea ce Gartner defineşte ca servicii de tip cloud sunt de fapt dispozitive de calcul implicate în afişarea şi monitorizarea reclamelor pe internet. Restul reprezintă vânzarea de servicii de calcul, în principal către companiile mari.

Experţii Gartner estimează că vânzările mondiale de servicii cloud se vor dubla în 2012, la 102,1 miliarde de dolari. Europa va rămâne însă un utilizator destul de modest al acestor servicii, cu o piaţă de doar 18 miliarde de dolari în acest an, adică 26% din totalul mondial. Până în 2012, va ajunge la doar 29 de procente din piaţa globală.

Confruntate cu obstacolele legale din Europa, companiile americane din domeniul IT, în principal Microsoft, Google, HP şi Oracle, încearcă să determine autorităţile să renunţe la unele restricţii legate de transferul online al datelor. În acelaşi timp însă, unele firme dezvoltă noi metode de a face industria cloud computing să funcţioneze în peisajul legal european, extrem de încâlcit.

Companiile IT încearcă să se adapteze legilor europene

În laboratoarele HP din Bristol, Anglia, cercetătorii creează noi modalităţi de a cripta datele înainte de a le trimite unei reţele cloud şi apoi de a o decripta în momentul în care pleacă din server, în acest fel încercând să liniştească îngrijorările multor guvernanţi europeni.

O altă soluţie luată în calcul este aceea de a da indivizilor în avans posibilitatea de a-şi seta nivelul de siguranţă pentru fiecare informaţie personală introdusă în reţea. Pe baza acestui model, o persoană poate să îşi facă disponibilă adresa de e-mail pentru reclame, dar îşi poate ascunde numărul de telefon sau adresa de acasă.

În acest scop, HP plănuieşte să înceapă testarea unui nou program care respectă legislaţia europeană actuală. Numit "Consilierul de siguranţă HP", software-ul va realiză transferul de date între birourile HP din Europa, dar şi între cele din afară UE.

"Beneficiile şi impactul unei reţele cloud sunt atât de mari, încât problemele tehnice şi legislative nu mai par atât de grave", a spus Siani Pearson, unul dintre cercetătorii HP din Bristol. "Trebuie să ne asigurăm însă că beneficiile se vor menţine şi în contextul legislativ actual". În Europa, definiţia legală a datelor personale este mult mai cuprinzătoare decât în SUA, referindu-se şi la nume, adrese sau numere de telefon.

Un alt obstacol este Directiva europeană a datelor private, principala lege europeană cu privire la transferurile internaţionale de date, care prevede că transmiterea datelor UE în afară graniţelor Uniunii este interzisă.

Comisia Europeană a avizat un număr mic de alte ţări cu care se poate face un transfer cloud - SUA, Argentina şi Canada, iar Israel şi Andorra aşteaptă aprobarea pentru a fi centre de cloud computing.

Companiile care vor să trimită date din UE în ţări care nu au primit încă aprobare trebuie să negocieze şi să adereze la nişte acorduri legale care prevăd că informaţiile provenind de la cetăţenii UE vor fi tratate conform reglementărilor Uniunii.

"Industria IT europeană, îngrozitor de lentă"

Astfel de acorduri, deşi din ce în ce mai comune, sunt costisitoare şi dificil de aplicat. Susţinătorii tehnologiei cloud computing speră însă ca deciziile privind siguranţa datelor luate în 1995, la începutul Internetului, să fie modificate.

Evaluarea a început anul trecut şi va dura cel mai probabil până la jumătatea lui 2011. Legislaţia actuală prevede ca firmele să primească o aprobare de la autorităţile mai multor ţări pentru un singur transfer de date care trece prin jurisdicţia lor.

Spre exemplu, dacă o companie afiliată Microsoft din Bulgaria vrea să trimită date bulgare despre consum unei reţele cloud din SUA, trebuie să aplice şi să primească aprobare de la autorităţile de pe ruta transmisiei, în acest caz România, Ungaria, Austria, Germania şi Olanda.

Într-o scrisoare din decembrie anul trecut, John Vasallo, avocat Microsoft, a cerut Comisiei Europene să schimbe legislaţia în vigoare privind transferul de date, pentru a uşura transmisia unor informaţii personale, precum numele şi adresa, în scopuri comerciale şi numai dacă clientul şi-a dat consimţământul.

"Microsoft a cerut în repetate rânduri crearea unui context global complet, flexibil şi transparent al transferurilor", a spus Vassallo în scrisoare. Chiar dacă legile se vor modifica, antreprenorii europeni, după investiţii de miliarde de euro în departamente proprii de IT, nu se vor grăbi să apeleze la serviciile cloud computing, pentru că sunt în general mai reticenţi decât cei americani, este de părere Ross Anderson, profesor în cadrul catedrei de informatică a Universităţii Cambridge.

"Industria europeană este îngrozitor de lentă comparativ cu cea din Statele Unite. IT-ul are centrul de gravitaţie în America", a spus Anderson.
Sursa: www.romanialibera.ro

Categoria: Noutăţi IDSI Cuvinte-cheie: Cloud computing
Ultima actualizare:  15-02-2012 10:48:33
Sursa:  


Academia de Ştiinţe a Moldovei

Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu

Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova

Biblioteca Nationala a Republicii Moldova