ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001 & ISO/IEC 27001 certified

IBM încrezător în proiecte de cercetare şi dezvoltare comune în Republica Moldova

2010-11-08

Thomas Reeves, vice-preşedintele IBM Cercetare Dezvoltare şi Spiros Teleoglou, director executiv IBM sunt într-o vizită de lucru în Republica Moldova, pentru a discuta detaliile colaborării în domeniul cercetării şi dezvoltării. Colaborarea va fi reglementată în cadrul unui Acord de colaborare dintre Republica Moldova şi IBM şi va viza nano-tehnologiile, imagistica medicală şi metodele de calcul.

Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor a avut iniţiativa şi conduce negocierea parteneriatului. În cadrul întrevederii cu vice-ministrul Dorin Recean, Thomas Reeves a menţionat interesul companiei IBM pentru dezvoltarea unor relaţii eficiente şi de lungă durată cu Republica Moldova, doarece văd în ţara noastră un mediu dinamic, o deschidere pentru colaborare şi acţiuni concrete. Reprezentantul IBM a apreciat înalt profesionalismul şi potenţialul cercetătorilor moldoveni, dorinţa şi dedicaţia instituţiilor statului pentru integrare în circuitul tehnologic global, exprimându-şi încrederea în succesul colaborării în cadrul proiectelor comune.

Dorin Recean a salutat sosirea vice-preşedintelui IBM Cercetare Dezvoltare în Republica Moldova, ceea ce înseamnă că efortul de opt luni de colaborare cu IBM se concretizează. „Suntem foarte bucuroşi că IBM – corporaţia cu cele mai mari investiţii în cercetare şi dezvoltare din lume – a identificat oportunităţi comune de cercetare şi este deschisă să implementeze în comun cu specialiştii moldoveni proiecte de dezvoltare a nano-tehnologiilor, imagisticii medicale, modelelor de calcul în baza tehnologiei şi know-how-ului IBM”, a menţionat vice-ministrul.

„Suntem recunoscători IBM pentru deschiderea spre colaborare şi disponibilitatea de expunere a specialiştilor şi cercetătorilor din Moldova mediului internaţional”, a spus viceminitrul. Potrivit lui Recean Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor consideră această colaborare drept un pas foarte important în integrarea veritabilă şi reală a RM în circuitul global al proprietăţii intelectuale de valoare.

Negocierile RM cu conducerea companiei IBM privind oportunitatea deschiderii la Chişinău a celui de-al 11 laborator de cercetare şi dezvoltare au demarat la New York, la 11 octombrie curent. Moldova a fost reprezentată de Alexandru Oleinic, ministrul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor şi de vice-ministrul Dorin Recean. Actuala vizită a delegaţiei IBM în Moldova este o continuitate a agendei stabilite la New-York. În cadrul parteneriatului IBM va oferi metodologia, expertiza şi know-how-ul de cercetare pe subiecte specifice, va instrui cercetătorii din Republica Moldova, va angaja cercetătorii proprii în proiectele comune. În rezultat, drepturile asupra proprietăţii intelectuale produse vor fi împărţite egal, iar RM şi cercetătorii moldoveni vizaţi vor beneficia de capacitatea IBM de comercializare a brevetelor, licenţelor, produselor şi prototipurilor.

Sursa: www.mtic.gov.md

Categoria: Noutăţi IDSI Cuvinte-cheie: 4G, ASM, Centrul de Excelență în TIC, IBM, MTIC
Ultima actualizare:  22-10-2015 08:46:56
Sursa:  


Academia de Ştiinţe a Moldovei

Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu

Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova

Biblioteca Nationala a Republicii Moldova