ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001 & ISO/IEC 27001 certified

Promovarea democraţiei în Republica Moldova prin intermediul e-transformării

2010-12-13

Ministerul Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţiilor în comun cu Centrul de guvernare electronică şi PNUD Moldova au organizat atelierul de lucru “Promovarea democraţiei în Republica Moldova prin intermediul e-Transformării”.

În cadrul atelierului au fost prezentate rezultatele implementării proiectului “Edificarea e-Guvernării în Moldova” prin intermediul căruia 8 localităţi din Moldova au realizat noi iniţiative de utilizare a tehnologiilor moderne în viaţa cotidiană.

Scopul proiectului a rezidat în îmbunătăţirea accesului cetăţenilor şi mediului de afaceri din comunităţi la informaţie şi procesul decizional prin mijloace informatice, impulsionarea iniţiativelor locale de utilizare a tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor (TIC) şi promovarea celor mai bune practici la nivel local în vedera replicării acestor acţiuni în toată ţara. Această iniţiativă a fost realizată în localităţile Larga, Răzeni, Calaraşi, Drochia, Dubăsari, Ungheni, Vadul Rascov şi Comrat de pe întreg teritoriul ţării.

În rezultatul acestor activităţi bărbaţii şi femeile din localităţile sus menţionate pot beneficia de servicii publice mai calitative, pot obţine informaţie utilă pentru a-şi deschide o afacere sau a găsi un loc de muncă, precum şi participa mai activ în viaţa publică. Prin acest program a fost posibilă eficientizarea lucrului funcţionarilor publici din administraţia publică locală de nivelul 1 si 2 în special ce ţine de procesul de luare a deciziilor în raioanele şi satele din Moldova.

Silvia Caldare, reprezentantul Consiliului Raional Drochia a subliniat faptul ca în cadrul proiectului, a fost organizat lucrul on-line în zece primării din raion. Însă baza creată prin acest proiect permite extinderea cu uşurinţă a acestui mecanism şi în celelalte localităţi ale raionului fără costuri adiţionale.

Dona Şcola, viceministrul tehnologiilor informaţionale şi comunicaţiilor a salutat rezultatele obţinute în cadrul proiectului, menţionînd necesitatea continuării şi susţinerii unor asemenea iniţiative.

Sursa: www.mtic.gov.md

Categoria: Noutăţi IDSI Cuvinte-cheie: e-Transformare
Ultima actualizare:  15-02-2012 10:20:35
Sursa:  


Academia de Ştiinţe a Moldovei

Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu

Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova

Biblioteca Nationala a Republicii Moldova