ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001 & ISO/IEC 27001 certified

Prim-ministrul Vlad FILAT s-a întîlnit cu reprezentanţii companiei germane SAP

2011-08-01

Prim-ministrul Vlad FILAT s-a întîlnit pe 27 iulie cu reprezentanţii companiei germane SAP – una dintre cele mai mari companii în domeniul tehnologiilor informaţionale.

Vicepreşedinţii companiei, Emiel van SCHAIK şi Michael PITTELKOW, au menţionat că SAP deja participă la tenderele privind prestarea serviciilor electronice în cadrul Programului de e-Guvernare a Republicii Moldova.

Ei şi-au confirmat disponibilitatea de a oferi trei tipuri de servicii on-line pentru domeniile: achiziţii publice, administrarea fiscală, securitatea şi managementul frontierei.

Reprezentanţii companiei intenţionează, de asemenea, să lanseze un proiect în domeniul educaţiei sub denumirea de „Universitatea pentru oameni", în vederea facilitării accesului la studii prin intermediul Internetului şi a telefoniei mobile.

Un alt proiect în acest sens este „Alianţa Universităţilor", care presupune realizarea unui parteneriat dintre universităţile din ţară şi a celor mai bune instituţii similare de peste hotare.

Reprezentanţii companiei au accentuat că abordează Republica Moldova drept o ţară cu talente în domeniul IT, subliniind oportunitatea deschiderii la Chişinău a unui Centru de pregătire a cadrelor în domeniul elaborării programelor soft.

Prim-ministrul a menţionat că Guvernul este interesat să colaboreze cu o companie de talia SAP în procesul de e-Transformare, cît şi la impulsionarea dezvoltării sectorului IT din Moldova.

Premierul a menţionat că Republica Moldova a stabilit primele contacte cu reprezentanţii companiei SAP în cadrul vizitei sale în Germania, exprimîndu-şi satisfacţia în legătură cu receptivitatea investitorilor străini.

Vlad FILAT a spus că Republica Moldova este obligată să recupereze discrepanţele în ceea ce priveşte calitatea vieţii din ţara noastă şi statele Uniunii Europene, un rol important în acest sens revenind proceselor de e-Transformare şi domeniului IT.

Premierul a menţionat deschiderea Guvernului faţă de proiectele prezentate şi pentru colaborare cu companiile IT cu cele mai bune practici în domeniul e-Guvernării.

Compania SAP activează în 120 de ţări ale lumii, avînd un efectiv de 54 mii de angajaţi. Printre clienţii SAP se numără companiile AIRBUS, Ford, BMW, Deutsche Bank, Coca Cola etc.

Sursa: www.gov.md

Categoria: Evenimente Cuvinte-cheie: SAP
Ultima actualizare:  14-11-2018 23:10:38
Sursa:  


Academia de Ştiinţe a Moldovei

Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu

Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova

Biblioteca Nationala a Republicii Moldova