ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001 & ISO/IEC 27001 certified

Chişinăul a câştigat dreptul de a găzdui reuniunea de constituire a unei noi organizaţii în cadrul Parteneriatului Estic

2011-11-30

Chişinăul va găzdui, în primul trimestru al anului 2012, a treia reuniune a autorităţilor de reglementare în domeniul comunicaţiilor electronice din ţările membre ale Parteneriatului Estic, la care urmează să fie constituit Grupul autorităţilor de reglementare din aceste ţări. Decizia a fost luată la închiderea celei de-a doua reuniuni a autorităţilor date, care s-a desfăşurat, în perioada 23 – 24 noiembrie curent, la Barcelona, Spania. La ea a participat şi o delegaţie a Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI).

Pentru dreptul de a găzdui reuniunea în cauză au concurat câteva ţări, inclusiv R. Moldova. La propunerea unor responsabili din cadrul Comisiei Europene (CE), prezenţi la reuniunea de la Barcelona, participanţii la acest for au dat preferinţă Chişinăului. Ei şi-au motivat opţiunea prin faptul că R. Moldova are rezultate bune în domeniul reglementării comunicaţiilor electronice, ceea ce îi face încrezători că vor putea prelua lucruri bune din experienţa moldovenilor.

Potrivit declaraţiei comune aprobate de participanţii la reuniunea de la Barcelona, Grupul autorităţilor de reglementare în domeniul comunicaţiilor electronice al Parteneriatului Estic va reuni şase autorităţi naţionale de profil din ţările membre ale acestei organizaţii şi câteva autorităţi similare din statele Uniunii Europene (UE). Totodată, grupul va fi deschis pentru ceilalţi membri ai Organizaţiei Reglementatorilor Europeni pentru Comunicaţii Electronice (BEREC) din cadrul UE şi alte autorităţi naţionale de reglementare interesate. Noua organizaţie este concepută drept un instrument de consolidare a relaţiilor de cooperare, schimb de informaţii şi experienţă între reglementatori.

Proiectul documentului de constituire a Grupului autorităţilor de reglementare din ţările Parteneriatului Estic a fost examinat la reuniunea de la Barcelona şi urmează să fie avizat de către autorităţile abilitate din aceste state. Până la constituirea oficială a Grupului, R. Moldova în persoana ANRCETI a fost numită în calitate de coordonator – responsabil de acordarea sprijinului pentru cooperarea ţărilor partenere în desfăşurarea activităţilor legate de crearea acestui grup.

La reuniunea de la Barcelona au participat responsabili ai CE, BEREC, reprezentanţi ai autorităţilor de reglementare din ţări membre ale UE şi ale Parteneriatului Estic. Prima reuniune de acest gen a avut loc în octombrie 2010, la Viena, Austria. În cadrul acesteia a fost lansată iniţiativa de constituire a Grupului autorităţilor de reglementare din ţările Parteneriatului Estic.

Parteneriatul Estic este o organizaţie de cooperare regională înfiinţată în 2009 cu concursul UE în scopul creării condiţiile necesare pentru accelerarea procesului de asociere politică şi integrare economică a ţărilor partenere din estul Europei cu comunitatea europeană. Parteneriatul Estic întruneşte şase ţări membre: Azerbaidjan, Armenia, Belarus, Georgia, R. Moldova şi Ucraina.

Sursa: http://itmoldova.com

Categoria: Noutăţi TIC în Republica Moldova Cuvinte-cheie: UE, Parteneriat Estic, ANRCETI
Ultima actualizare:  15-02-2012 07:57:30
Sursa:  


Academia de Ştiinţe a Moldovei

Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu

Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova

Biblioteca Nationala a Republicii Moldova