ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001 & ISO/IEC 27001 certified

Centrul de Guvernare Electronică lansează programul de stagii de vară

2012-06-13

Programul de stagii se va desfășura în perioada iulie-august 2012 și are drept scop implicarea tinerilor în procesul de modernizare tehnologică a guvernării (e-Transformare).

Stagiarii vor oferi suport reprezentanților Centrului de Guvernare Electronică și celor din ministere în procesul de deschidere a datelor guvernamentale cu caracter public și în elaborarea aplicațiilor și vizualizărilor în baza acestor date.

Tinerii vor fi implicați de asemenea în procesul de comunicare cu publicul prin intermediul rețelelor de socializare. Timp de doua luni, ei vor lucra împreună cu membrii echipei centrului și cu reprezentanții ministerelor la implementarea proiectelor de e-Guvernare.

Cerințele pentru aplicare:

  • Studenți înscriși la studii de Licență sau Masterat în următoarele domenii: tehnologia informației, economie, statistică, finanțe, administrarea afacerilor, administrația publică, PR, jurnalism;
  • Experiență de lucru în Word și Excel;
  • Prezență pe rețele de socializare Facebook și Twitter;
  • Engleza fluentă prezintă un avantaj;
  • Motivație, entuziasm, responsabilitate, independență.

Aplicanții urmează să-și transmită CV-urile și o scrisoare de intenție la [email protected]. Aplicațiile se acceptă până pe 25 iunie 2012. Numai candidații aleși pentru etapa de interviu vor fi contactați.

Stagiul este neplătit, dar oferă oportunități de dezvoltare și creștere profesională. Acesta nu garantează angajare la Centrul de Guvernare Electronică.

Sursa: egov.md

Categoria: Noutăţi TIC în Republica Moldova Cuvinte-cheie: Centrul de e-Guvernare, e-guvernare, e-Transformare, stagiere
Ultima actualizare:  13-06-2012 16:06:35
Sursa:  


Academia de Ştiinţe a Moldovei

Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu

Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova

Biblioteca Nationala a Republicii Moldova