ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001 & ISO/IEC 27001 certified

Forumul Regional de Dezvoltare a ITU-D pentru Europa şi CSI "Reţele de generaţia următoare (NGN) şi Broadband" în vizită la IDSI

2009-07-26

La 25 august 2009, în a doua zi de lucru al Forumului Regional de Dezvoltare a UIT-D pentru Europa şi CSI „Reţele de generaţia următoare (NGN) şi comunicaţii de bandă largă (Broadband), Oportunităţi şi Provocări” oaspeţii de onoare ai acestui Forum au fost într-o vizită de lucru la sediul Institutului de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale. În decursul primei părţi a vizitei oaspeţilor li s-a prezentat activitatea institutului la locurile de muncă ale angajaţilor. Au fost expuse direcţiile de activitate ale institutului, proiectele la care participă institutul.
Partea a doua a intrevederii a constat din desfăşurarea unei mese rotunde, la care a fost prezentată istoria şi activitatea Asociaţiei RENAM (Research and Educational Networking Association of Moldova), a Institutului de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale şi a Institutului de Matematică şi Informatică. De asemenea au fost expuse problemele, cu care se confruntă aceste instituţii şi proiectele de viitor.

În final înaltul oaspete, Secretarul General al Uniunii Internaţionale a Telecomunicaţiilor, dr. Hamadoun I. Toure, şi-a exprimat satisfacţia referitor la munca depusă de către aceste instituţii pentru contribuţia lor la dezvoltarea infrastructurii informaţionale şi de comunicaţii din Republica Moldova şi şi-a exprimat deschiderea spre o colaborare fructuoasă cu ele.

 

Categoria: Noutăţi IDSI Cuvinte-cheie: ACADEMIA
Ultima actualizare:  16-07-2012 08:56:40
Sursa:  


Academia de Ştiinţe a Moldovei

Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu

Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova

Biblioteca Nationala a Republicii Moldova