ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001 & ISO/IEC 27001 certified

Organizaţia Mondială a Sănătăţii susţine Strategia de e-Sănătate în Republica Moldova

2012-08-10

În perioada 8-9 August a fost organizat un atelier de lucru cu scopul dezvoltării Strategiei de e-Sănătate în Republica Moldova. Scopul principal al atelierului a fost să identifice principalele acţiuni pe termen scurt şi pe termen lung şi să definească cerinţele şi indicatorii de dezvoltare a strategiei.

Evenimentul a fost găzduit de Ministerul Sănătăţii şi a adunat peste 50 de reprezentanţi ai ministerului şi instituţiilor subordonate, printre care Centrul de Guvernare Electronică, Ministerul Tehnologiei Informaţiei şi Comunicaţiilor, Biroul Naţional de Statistică, Casa Naţională de Asigurări Sociale, Centrul Naţional de Management în Sănătate, Centrul Naţional pentru Sănătate Publică, Agenţia Naţională a Medicamentului, prestatorii de servicii medicale de diferite niveluri, reprezentanţi ai organizațiilor internaționale și experți independenți naţionali şi internaţionali.
Ministrul Sănătăţii, Dl Andrei Usatîi, a salutat participanţii şi oportunitatea de a iniţia dialogul cu privire la e-sănătate. De asemenea, Dl Usatîi și-a exprimat recunoștința față de OMS și alți parteneri pentru susținerea lor în procesul de dezvoltare a unei strategii cuprinzătoare de e-sănătate și a planului de acțiune.

OMS susţine e-Sănătatea

Evenimentul reprezintă un reper important în cadrul asistenţei oferite de către OMS Republicii Moldova în dezvoltarea Strategiei de e-sănătate. Atelierul este o continuare a misiunii începute în mai 2012, scopul căreia este revizuirea stării curente şi iniţierea unei coordonări între partenerii naţionali şi internaţionali.
OMS a contribuit la reuniunea de dialog prin furnizarea sprijinului financiar direct şi de logistică şi prin invitarea consultanţilor internaţionali din cadrul Organizaţiei partenere a OMS Centrul Norvegian de Telemedicină şi e-Sănătate. Sprijinul oferit face parte din Programul de asistenţă tehnică oferit de Comisia Europeană prin coordonarea OMS. Obiectivele programului includ îmbunătăţirea administrării investiţiilor în sectorul sănătăţii, monitorizare mai eficientă şi asigurarea unei utilizări sporite a evidenţelor pentru decizii de politici.

Sursa: www.euro.who.int

 

Categoria: Evenimente Cuvinte-cheie: OMS, Ministerul Sanatatii, e-sănătate, atelier de lucru
Ultima actualizare:  03-09-2012 10:31:34
Sursa:  


Academia de Ştiinţe a Moldovei

Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu

Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova

Biblioteca Nationala a Republicii Moldova