ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001 & ISO/IEC 27001 certified

Preocupări faţă de creşterea noii generaţii de fizicieni

2017-11-29   Accesări: 2392  Vizitatori unici: 1473

În ziua de 25 noiembrie 2017 în incinta Universităţii Tehnice a Moldovei (UTM) a avut loc ediţia a VII-a a Concursului de Fizică „In memoriam Mihai Marinciuc” (fost profesor al UTM). La Concurs au participat elevii din clasele 6 – 12. În total au participat 281 elevi din 34 de licee din Republica Moldova şi România, din Chişinău, Piatra-Neamţ, Flămânzeni (Sângerei), Vasilcău (Soroca), Străşeni, Soroca, Ceadâr-Lunga.

Elevilor din fiecare clasă li s-au decernat: un loc I (medalie de aur şi diplomă de gradul I), două locuri II  (medalie de argint şi diplomă de gradul II), trei locuri III (medalie de bronz şi diplomă de gradul III) şi 10 menţiuni. În total la Concurs au fost decernate:  7 diplome de gradul I şi 7 medalii de aur; 14 diplome de gradul II şi 14 medalii de argint; 21 diplome de gradul III şi 21 medalii de bronz; 70 diplome de menţiune.
Sponsorii au oferit câştigătorilor premii băneşti (300 lei pentru locul I; 200 lei pentru locul II şi 100 lei pentru locul III), precum şi cărţi.

Au sponsorizat Concursul: Asociaţia Obştească „Icar”; Editurile „Ştiinţa”, „Liceum” şi „Integritas”;

Probele de Concurs au fost alcătuite de profesorii Vladimir Gheţu, Liceul „George Meniuc”, Eugen Grigoriev, Liceul „Mihail Kogâlniceanu”, conferenţiarii universitari doctorii în ştiinţe fizico-matematice Spiridon Rusu, Vitalie Chistol şi Alexandru Rusu de la Departamentul de Fizică al UTM.

Concursul s-a desfăşurat sub auspiciile Universităţii Tehnice a Moldovei, rector prof.univ. dr. hab. Viorel BOSTAN, preşedinte al Comitetului organizatoric: conf.univ. dr. Spiridon Rusu, secretar ştiinţific al Senatului UTM, preşedinte al Concursului.

Grație colaborării dintre IDSI și Revista de fizică, astronomie, chimie, biologie ”Evrika” s-a reușit amplasarea revistei anterior menționate în IBN - https://ibn.idsi.md/evrika. Accesul deschis la publicațiile revistei este utilă elevilor și profesorilor de fizică din țară. Prin intermediul acestei colaborări IDSI își exprimă intenția de a contribui la circulația cât mai rapidă a cunoștințelor.
 

Ion Holban, conf. cerc. dr. în şt. fiz.-mat.

 

 

Categoria: Evenimente Cuvinte-cheie: UTM, Ion Holban, concurs
Ultima actualizare:  29-11-2017 12:59:26
Sursa:   IDSI

 
1
 

Academia de Ştiinţe a Moldovei

Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu

Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova

Biblioteca Nationala a Republicii Moldova