ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001 & ISO/IEC 27001 certified

Salonul ”Scientia”, ediția a 10-a - inaugurat la ULIM

2018-04-20   Accesări: 2532  Vizitatori unici: 1489

La data de 19 aprilie, Departamentul Informațional Biblioteconomic al ULIM a organizat cea de-a 10-a ediție aniversară a Salonului ”Scientia”, destinat cadrelor universitare, studenţilor, structurilor din cadrul ULIM. Evenimentul a avut drept scop de a prezenta și promova publicațiile semnate de către cadrele didactico-științifice ULIM, de a impulsiona elaborarea, cunoaşterea și lectura publicaţiilor semnate de către universitari și utilizarea acestora în procesul educaţional.

În calitate de Invitat Special, a participat dr. Igor Cojocaru, Directorul Institutului de Dezvoltare a Societăţii Informaţionale.

Ținem să menționăm că toate revistele ULIM sunt incluse în IBN - ce mai mare bibliotecă electronică cu Acces Deschis din RM. Unele reviste ale ULIM au fost evaluate online cu suportul acestui instrument.

De asemenea, angajații Bibliotecii ULIM sunt antrenați în testarea colaborativă a platformei pilot pentru asigurarea evaluării calităţii şi vizualizarea conţinutului ştiinţific digital din RM, inclusiv a conținutului publicațiilor științifice ale angajaților, studenților, masteranzilor și doctoranzilor ULIM.

Eforturile depuse de către IDSI în calitate de partener s-au soldat cu încheierea Acordului de colaborare dintre Institutul de  Dezvoltare a Societăţii Informaţionale și Departamentul Informațional Biblioteconomic al Universității Libere Internaționale din Moldova.

Evenimentul a fost transmis on-line de către IDSI.

Pentru mai multe detalii, accesați AICI.
 

 

Categoria: Evenimente Cuvinte-cheie: ULIM, Igor Cojocaru, acord de colaborare
Ultima actualizare:  25-04-2018 16:37:28
Sursa:  

 
0
 

Academia de Ştiinţe a Moldovei

Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu

Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova

Biblioteca Nationala a Republicii Moldova