ISO 9001, ISO 14001, ISO 45001 & ISO/IEC 27001 certified

Sfera ştiinţei şi inovării – un sistem în agonie?

2017-06-29   Accesări: 1838  Vizitatori unici: 1057

Un sistem care nu se reproduce este sortit dispariţiei. În cazul de faţă mă refer la domeniul ştiinţă. Cunoaştem cu toţii situaţia financiară precară a sferei CDI, înzestrarea logistică necorespunzătoare a procesului de cercetare, dar, de această dată, aş prefera să analizăm mai detaliat situaţia la capitolul resursa umană. 

În anul 1990, în sfera ştiinţei şi inovării a Republicii Moldova, activau cca 26 000 de angajaţi, inclusiv cca 15 000 de cercetători, dintre care 3581 de doctori în ştiinţe şi 375 de doctori habilitaţi. În 2010 numărul angajaţilor constituia 5100, al cercetătorilor – 3300, al doctorilor – 1290 şi al doctorilor habilitaţi – 378 de persoane. În momentul de față, în activităţile domeniului sunt angajate 4700 persoane, inclusiv 3200 de cercetători, dintre care 1327 de doctori şi 368 de doctori habilitaţi.

În raport cu anul 1990, numărul angajaţilor a descrescut de 5,5 ori, al cercetătorilor – de 4,7 ori, al doctorilor – de 2,7 ori. Doar numărul doctorilor habilitaţi a rămas relativ constant, dar şi la acest capitol situaţia este precară. 

Tabloul devine şi mai sumbru la o evaluare a resursei umane pe segmentele spectrului de vârstă. Astfel, ultimele date ale Biroului Naţional de Statistică relatează că 41% de cercetători au depăşit vârsta de 55 de ani, dintre aceștia jumătate au depăşit şi vârsta de 65 de ani. Şi mai prost stăm pe segmentul personalului de înaltă calificare. Printre persoanele cu grade ştiinţifice 55% au depăşit vârsta de 55 de ani, iar 41% dintre deţinătorii de grade ştiinţifice antrenaţi în sfera ştiinţei şi inovării sunt deja pensionari.

La moment, vârsta medie a cercetătorilor constituie 51,3 ani, a doctorilor în ştiinţe – 54 de ani, a doctorilor habilitaţi – 64,8 ani.

În universităţi, în procesul ştiinţifico-didactic sunt implicate 2600 de persoane cu grad ştiinţific, inclusiv 2200 de doctori şi 400 de doctori habilitaţi. Dacă plusăm la aceștia 15 doctori habilitaţi şi 81 de doctori în ştiinţe, angajaţi în instituţiile de învățământ superior cu funcţia de bază în sectorul ştiinţific, 115 doctori în ştiinţe şi 344 doctori habilitaţi titulari ai instituţiilor de cercetare sectoriale şi 200 de doctori habilitaţi şi 688 de doctori în ştiinţe din cadrul instituţiilor AŞM, constatăm că în învățământ şi cercetare sunt antrenaţi 730 de doctori habilitaţi şi 3313 doctori în ştiinţe

În acelaşi timp, menţionăm că în 2011 în instituţiile de învățământ superior şi cele de cercetare activau 760 de doctori habilitaţi şi 3501 doctori în ştiinţe. În doar 5 ani numărul doctorilor habilitaţi implicaţi în procesul educaţional şi cel de cercetare s-a diminuat cu 4%, iar a doctorilor – cu 5%. 

Diminuarea numărului de persoane cu grad ştiinţific poate fi cauzată de mai mulţi factori, inclusiv de reducerea numărului de instituţii şi studenţi. Eu însă aş dori să atrag atenţia asupra problemelor privind reproducerea resursei umane. Dacă luăm în calcul că susţinerea tezei de doctor are loc la vârsta de 34 de ani, iar vârsta de pensionare este de 62 de ani, atunci pentru a menţine acest potenţial de 3300 de doctori în ştiinţe, antrenat în învăţământ şi cercetare, este nevoie de un indicator de reproducere de cel puţin 120 de doctori în ştiinţe pe an  (3300/(62-34) = 118).

La prima vedere s-ar părea că indicatorii de activitate în cadrul sferei ştiinţei şi inovării sunt suficienţi pentru a stopa tendinţele de reducere a resursei umane: în medie, CNAA confirmă anual 180 de grade de doctor. Doar că la o contrapunere a rapoartelor de activitate ale CNAA, BNS şi AŞM devine evident că cel puţin fiecare a treia persoană care a obținut gradul ştiinţific de doctor nu intenționează să-şi continue cariera în domeniul cercetării sau educaţiei. Suplimentar la aceasta se mai înregistrează o distribuire “neechitabilă” a tezelor de doctorat susţinute în cadrul sferei ştiinţei şi inovării. Astfel, 17,8% din numărul total de susţineri ale tezelor de doctorat, înregistrate pe durata anilor 2010-2015, revin domeniului medicină, 17,4%  domeniului drept, 16,1% – economiei, 14,8% – pedagogiei şi doar 3,9% – domeniului tehnică.

 N-aş spune că în toate cazurile axarea pe aceste direcţii corespunde recomandărilor structurilor europene de specializare inteligentă a sferei ştiinţei şi inovării (dezvoltarea prioritară a domeniilor unde suntem competitivi la nivel internaţional sau cel puţin regional, sau a domeniilor cu relevanţă socioeconomică). O evaluare a competitivității în cercetare prin prisma publicaţiilor care ajung în circuitul internaţional denotă că în ultimii 20 de ani baza de date  SCOPUS a preluat 2907 articole ale autorilor din ţară în domeniul fizicii şi astronomiei, 2571 – în domeniul ştiinţei materialelor, 1405 – în domeniul chimiei; 403 – în domeniul medicinii; 166 – în domeniul ştiinţelor sociale şi doar 27 în domeniul economiei şi finanţelor. Este vizibilă discordanţa dintre aceste două clasamente. În ce priveşte  direcţia a două – relevanţa socioeconomică – se impune o cercetare aparte.

O angajare neuniformă în procesul pregătirii resursei umane în diferite domenii se reflectă în tempoul de îmbătrânire a potenţialului ştiinţific: vârsta medie a doctorilor în ştiinţe în cadrul Secţiei ştiinţe sociale şi economice este de 48,9 ani, în Secţia ştiinţe medicale este de 49,7 ani, pe când în secţia ştiinţe Inginereşti şi tehnologice – de 61,6 ani.

Cât priveşte reproducerea doctorilor habilitaţi, menţionez că acest grad se obţine la o vârstă medie de 55 de ani (cu doar 7 ani înainte de vârsta de pensionare). Să admitem că aceste persoane înalt calificate vor practica aceeași activitate încă 15 ani (şi nu 7) – vor activa până la vârsta de 70 de ani. În aceste condiţii, pentru a menţine indicatorul de 730 de doctori habilitaţi, antrenaţi în învăţământ şi cercetare, este nevoie de reprodus anual 50 de doctori habilitaţi (730/(70-55)=48,7). CNAA conferă anual, în medie, 20 de grade ştiinţifice de doctor habilitat. Astfel, nici într-o conjunctură ideală, numărul doctorilor habilitaţi nu poate fi menţinut. La moment, vârsta medie a doctorilor habilitaţi oscilează între 61,8 ani în cadrul Secţiei Ştiinţe medicale şi 67,8 ani în cadrul Secţiei ştiinţe naturale şi exacte.

Deci, în urma celor expuse, sunt nevoit să constat că situaţia pe segmentul reproducerii resursei umane de înaltă calificare e pe cale să iasă de sub control. Pentru moment ea este aplanată de ponderea mare a persoanelor de vârstă pensionară, care sporeşte anual cu cca 1%. Pare să ne confruntăm cu efectul bulei de săpun, care inevitabil va erupe.

Se impune un set de măsuri organizatorice, financiare, logistice etc., dar mi-i frică că se va merge pe calea mai puţin anevoioasă – pe simplificarea modalităţilor de obţinere a gradelor ştiinţifice. În modalitatea din urmă s-ar putea ca potențialul să fie refăcut prin număr, nu şi prin calitate.

dr.hab. Vitalie Minciună

 

 

Categoria: Noutăţi IDSI Cuvinte-cheie: ştiinţa, CDI, Vitalie Minciună
Ultima actualizare:  29-06-2017 17:22:29
Sursa:   idsi.md

 
4
 

Academia de Ştiinţe a Moldovei

Biblioteca Municipala B.P. Hasdeu

Asociaţia Bibliotecarilor din Republica Moldova

Biblioteca Nationala a Republicii Moldova