IDSI a aprobat Politica privind Accesul Deschis
În ședința din 20 decembrie 2017, Consiliul științific al Institutului de Dezvoltare a Societății Informaționale (IDSI) a aprobat Politica instituțională a IDSI privind Accesul Deschis.
În ședința din 20 decembrie 2017, Consiliul științific al Institutului de Dezvoltare a Societății Informaționale (IDSI) a aprobat Politica instituțională a IDSI privind Accesul Deschis.
În Republica Moldova are loc reformarea studiilor doctorale. Prin aprobarea Codului Educaţiei, doctoratul a fost instituţionalizat drept ciclul III al învăţământului superior, organizat în cadrul şcolilor doctorale, iar schimbările ce au loc cuprind toate componentele studiilor: admiterea, îndrumarea doctoranzilor, susţinerea tezelor de doctorat etc.
În şedinţa sa din 29 noiembrie 2017, Consiliul ştiinţific al IDSI a aprobat Codul de etică şi deontologie profesională al IDSI.
În perioada 8-11 noiembrie a.c. comunitatea științifică din Republica Moldova a avut parte de mai multe evenimente importante, prilejuite de vizita dlui acad. Florin G. Filip, președintele Secției de Știința și Tehnologia Informației a Academiei Române.
Peste 20 de agenții naționale, parlament, servicii civile și departamente anticorupție din nouă state din CSI și UE au discutat despre îmbunătățirea serviciului public din Asia Centrală pentru a îndeplini standardele moderne în dezvoltarea comunității și a economiei. În Ashgabat a avut loc seminarul regional organizat de PNUD și Academia Serviciului Public sub egida președintelui Turkmenistanului.
Numerele DOI sunt unicele identificatoare persistente în spațiul Internet utilizate pe larg în cadrul publicării științifice pentru referințele de rigoare.
La 26 octombrie 2017, s-a desfășurat Masa rotundă cu genericul „Vizibilitatea internă și internațională a conținutului științific digital”. Scopul evenimentului a fost explorarea provocărilor și oportunităților emergente cu care se confruntă comunitatea științifică din Republica Moldova pentru a răspunde noii paradigme a Științei Deschise, precum și identificarea căilor de stimulare și asistare a utilizatorilor pentru valorificarea conținutului științific digital și de creștere a vizibilității interne și internaționale a acestuia.
Studenții de la Facultatea Electrotehnică și Informatică, Universitatea Tehnică din Ostrava, Cehia, Specialitatea Cibernetică și Informatică, la data de 3 octombrie 2017, au fost în vizită la Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale.
Seminarul a fost moderat de Svetlana Cojocaru, directorul Institutului de Matematică și Informatică, doctor habilitat, profesor cercetător, membru corespondent AŞM. În cadrul seminarului au evoluat invitați din Republica Cehă: Mgr. Vladimíra Hloušková, de la d-eye czechia s.r.o. cu prezentarea ”eGovernment and Data Management” și CSc, RNDr. Vratislav Datel, reprezentând DATAB s.r.o., cu o comunicare amplă - ”Registrul Metadatelor și rolul lor în administrația publică (în baza experienței Republicii Cehe)”.
La 14-15 septembrie 2017 Georgia a găzduit cel de al doilea atelier internațional privind domeniul “eSănătate” realizat în cadrul proiectlui HiQSTEP finanțat de Uniunea Europeană.